BILANȚ – În octombrie, primarul Florea a semnat 35 de noi contracte pentru concerte, ridicând nota de plată pe primele 10 luni la… 720.000 de euro

0
382
Dorin Florea

MONITORIZARE. A trecut și luna octombrie, început de toamnă sărbătorit prin larga bonomie a diriguitorilor banilor publici din Tîrgu Mureș prin semnarea altor 35 de contracte pentru concerte, spectacole și șușanele.

 

Sigur, e extrem de dificil să crezi că, din acest punct de vedere, poate fi depășit apetitul din luna mai a celor care sifonează cu dărnicie bani din bugetul public al municipiului pentru nobilul scop “Panem et circenses” (Pâine și circ), atunci consemnându-se un fapt realmente demn de The Guinness Book of Records: 60 de contracte semnate (mai mult de două pe zi! – cadență de mitraliori care nu plătesc „gloanțele” din banii lor), în valoare totală de 800.139,4 lei.

 

În octombrie, alți 115.000 de euro

 

Comparativ cu recordmena lună mai, octombrie n-a fost cu mult mai prejos, clasându-se pe locul 2 până acum (și numeric și valoric) în clasamentul anului 2018, cu 35 de contracte semnate pentru felurite concerte, valoarea totală a acestora însumând 538.956,47 lei, echivalentul a 115.656 de euro.

 

Asta a fost nota de plată a lunii pentru concertele plătite de municipalitate în cadrul unor manifestări botezate, în funcție de inspirație sau de lipsa acesteia: Forever Young Nation, Festivaluri de cultură a anotimpurilor, Tîrgu Mureș – oraș multicultural, Festivalul vinului, Simfonii de toamnă, Centenarul Marii Uniri etc.

 

Practic, în primele 10 luni ale anului 2018, primarul municipiului Tîrgu Mureș, Dorin Florea, a semnat 189 de contracte pentru acest “elitist” deziderat (concerte, spectacole, paranghelii și alte “salate de boeuf”), acestea însumând o valoare totală de peste 3,3 milioane de lei (3.364.572,91 lei), echivalentul a 722.011 euro, bani care au intrat în conturile prestatorilor marilor acte mai mult și mai puțin culturale.

 

#OrașulCareSeDistrează

 

Iată cum arată cheltuielile exclusiv pe concerte și “concerte” plătite din banii orașului Tîrgu Mureș, defalcat pe luni: ianuarie: 36.946 lei (6 contracte); februarie: 0 lei (0 contracte); martie: 214.558,6 lei (12 contracte); aprilie: 221.449,28 lei (17 contracte); mai: 800.139,4 lei (60 de contracte); iunie: 15.800 lei (3 contracte); iulie: 162.952 lei (11 contracte); august: 1.061.331,31 lei (25 de contracte); septembrie: 232.500 lei (20 contracte), octombrie: 538.956,47 lei (35 contracte). Total: 3.364.572,91 lei (echivalentul a 722.011 euro). AMR (Au Mai Rămas) două luni…

 

msnews monitorizează sindromul “Panem et circenses” din Tîrgu Mureș, sindrom care a declanșat și un pariu referitor la nota de plată finală pe anul 2018: va fi mai mult sau mai puțin de 1 milion de euro? Până acum, cei care au pariat pe depășirea pragului de 1 milion de euro sunt cei care exultă și, privindu-i pe ceilalți (scepticii), îmi dau seama c-ar trebui să fie singurii triști din #OrașulCareSeDistrează…

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ