CLIENT SUB ACOPERIRE – Gosen: despre „copiii” din Baia Mare care au reinventat gastronomia

* „Băi, Andrei… tu ești de pe planeta noastră? Te-ntreb pentru că ce-ai știut

să faci cu brownie-ul ăla… nu s-a mai numit preparat. Era artă!”

 

CRITICĂ GASTRONOMICĂ. Inițial am fost reticent în a scrie asta, pentru că, mă scuzați!, printre multe altele am și defectul de a nu mai fotografia ce mănânc. Am făcut-o când scriam critică de restaurant pentru ziarele mișto la care am prestat, iar când n-am mai făcut-o am refuzat să reacționez pe principiul ăluia care nu întreprinde nimic edificator, dar pentru că are falsa senzație că e necesar să aibă și el reacții virtuale fotografiază mâncarea ce-o îngurgitează, de parc-ar fi unicul pământean care se hrănește.

 

Primele abateri de la regulă au fost cauzate de Raoul, extaziat aproape nepermis de gastronomia iberică, care aproape mi-a impus să scriu despre câteva restaurante lusitane ce într-adevăr aveau rara calitate de „altfel”. Nu o să fie o regulă, însă vă voi scrie aici de fiecare dată când o să găsesc un restaurant care merită subliniat, nu pentru a vă prezenta pozele hranei (necondiționat reflex al inutilului), ci pentru a vă oferi sugestii. Astăzi e despre GOSEN din Baia Mare, un fine dining pentru cei care nu vor doar să-și umple burțile, ci își propun să-și răsfețe papilele gustative într-un mare fel. Enjoy!

 

Gosen e un restaurant care a pornit de la toate premisele greșite: nou, insuficient promovat, neparașutați în buricul flămânzilor (Centru Vechi) – adică, locație deficitară -, fără terasă (moartea fumătorilor!) și poate a-și adăuga aici și faptul că mai e și mic (vreo 35 de locuri) și… transparent (adică, aparent lipsit de intimitate). Ce are Gosen de m-a determinat pe mine, un extrem de zgârcit cu calificativele, să-i acord 5 stele (!)? Vă spun acum. Așadar, povestea…

 

Daniel Ardelean. Andrei Ardelean. Frați. (Foarte, nepermis de) Tineri (19-20 de ani!). Poate îi știți – Chefi la cuțite. Dar chiar dacă nu-i știi, după ce te așezi la o masă-n Gosen nu se poate să nu te cuprindă respectul: pereții localului (inclusiv în toaletă, că n-au mai încăput!) sunt tapetați cu distincții gastronomice. Adică, cum? Puștii ăștia, aflați la o vârstă la care cei mai mulți alții încă depind de banii părinților, au luat viața-n piept și bazându-se doar pe uriașul lor talent și-au deschis un biznis care presupune atâta maturitate?

 

Au vrut să facă un local mic (dorință impusă mai degrabă de buget), dar select, unde mâncarea să fie excelentă și acompaniată de un vin bun, iar ospătarii să-şi practice meseria la nivel înalt. Și să fie locul ăla unde chef vine la fiecare masă, întrebând cu o modestie rarisimă în contemporaneitate dacă îți place și îți povestește (cu atâta pasiune încât te cucerește!) despre modul în care a fost preparat ceea ce mănânci sperând să nu se mai termine și să nu se depună :). Au vrut să facă asta. Eu zic c-au reușit.

 

Hai s-o dăm puțin cu mâncarea… Două feluri ș-un desert vă descriu, cele cu care ne-am hrănit noi: antricot de vită Black Angus cu ciuperci și ardei copți și sos demiglace; cotlet de berbecuț cu piure de cartofi dulci, ceapă caramelizată, brunoise de sfeclă și sos de vin roșu; plus un magistral brownie cu înghețată.

 

Antricot de vită black angus cu ciuperci și ardei copți și sos demiglace. Ai trăit vreodată senzația că își dorești să mănânci ceva aparent grețos, să-ți faci curaj și apoi să nu mai vrei să te oprești? Și să te enervezi că s-a terminat. Și să-ți bagi picioarele-n calorii, să-l chemi pe chef și să mai salivezi o dată atunci când îți povestește cum a făcut minunea aia? Asta ni s-a întâmplat cu grăsimea de vită. Înainte de a te strâmba – fapt pentru care nimeni nu te-ar condamna -, crede-mă: a fost o experiență de geniu! Despre antricotul de vită, nu vă spun, gătit corect, brun și cu „inima” rozalie (vă recomand să-l cereți în sânge înspre mediu, dacă doriți să-i simțiți frăgezimea – fiind maturat, mediu poate o să vi se pară puțin prea făcut). Subliniere: știți ce e cel mai fain la puștii de la Gosen? Tinerețea, talentul și pasiunea le dau curajul de a găsi niște amalgamuri aproape incredibile pentru garnituri. Uite, aici a fost cu ciuperci și ardei copți. Perfect gătite și un plus pentru ciuperci, incredibil de bune pentru atât de comunele champinion. Iar sosul demiglace, capacul. Moțul de frișcă.

 

A doua recomandare: cotlet de berbecuț servit cu piure de cartofi dulci, ceapă caramelizată, brunoise de sfeclă și sos de vin roșu. Era preparatul săptămânii ș-am zis să-i testez, nefiind un fan al cărnii de ovină. Știi… chiar a fost un festin! Să gătești unui neam de respingători ai cărnii de ovină trebuie să fi nebun. Adică e simplu să gătești berbecuț macerându-l până-i ia Doamne-Doamne gustul și seamănă cu orice altceva, dar nu cu carnea de ovină. Dar Daniel a ales calea mai grea: să-l prepari în așa fel încât să simți că e carne de ovină (care nu-ți place) și să-ți placă. I-a ieșit, bingo!

 

Zic puțin și de asezonarea berbecuțului: brunoise-ul de sfeclă cu sosul de vin roșu a fost o creație pe care eram convins că o servește la cină Dumnezeu, atât a fost de bun! Părea un gem făcut de bunicile frumoase, în care simțeai lucruri divine care, cu siguranță, nu făceau parte din rețetă (fructe de pădure, niscaiva caramel… – n-am fumat nimic 🙂 , chiar asta se simțea și papilele gustative îmi sunt în formă maximă!). Aaa, ai mâncat vreodată ceapă când ești în compania unei domnișoare frumoase și să n-ai nicio problemă pentru că iuțeala, mirosul (izul) a fost complet anihilat prin caramelizare, rămânând doar forma, culoarea, gustul dulceag și consistența crunch? Dacă nu ai mâncat, nici nu știi ce-ai pierdut! Du-te la Gosen și roagă-l pe Daniel să te convingă.

 

Termin cu desertul, brownie cu înghețată. Zici că-i o prăjiturică dreptunghiulară și ciocolatie cu-nghețată pe post de moț? Așa-i. Dar nu la Gosen. La Gosen e o lucrare de artă. Andrei, ce-ai știut să faci cu brownie-ul ăla… nu s-a mai numit preparat. Era artă minimalistă de înaltă ținută! Și dacă asta nu vine din partea femininei îndrăgostite și de ciocolată, ci ți-o spune un tip pentru care desertul nu face parte din categoria must do… e ceva.

 

Dau și note, nu mă feresc:

 

● Mâncare: 5

● Plating: 5

● Servire: 5

● Ambient: 4

● Curățenie: 5

 

NOTA FINALĂ: ★★★★★

Dacă am stârnit oareșce papile gustative, subliniez cu un procent de 100% onestitate că scrierea (și asta și toate care vor mai fi pe-aici) nu e publicitară, ci a venit din convingerea personală că poate fi o opțiune pentru oricine vrea să experimenteze ceva fain, fiind generată de un dublu imbold (recunosc, convingător fiind cel venit de la Alexandra 🙂 ). Gosen, pour les connaisseurs: Baia Mare, Bulevardul Independenței 4A (blocul dintre turnul Buclă și Biblioteca Județeană).

 

Cătălin VISCHI

2 comments
  1. Ai mare dreptate din pacate romanul de rand nu isi permite sa manance la Gosen pt ca salariul mizerabil pe care il primeste in fiecare luna abia ii ajunge sa plateasca facturi,intretinere si mancare ce sa mai vorbim de iesit.Da poate la ceva fast-food.Baietii astia erita mai mult dar preturile nu sunt pt oamenii de rand .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare