DESCIFRAREA STRATEGIEI – Municipalitatea Târgu Mureș îi scoate pe cei fără adăpost la periferie: centru de zi în fostul cămin cultural din Mureșeni

0
166

INTENȚIA. Deși pare greu de crezut că în mileniul III un municipiu de categoria a II-a, care este și reședință de județ, nu a reușit în cei aproape 30 de ani care s-au scurs de la sfârșitul regimului comunist din România să înființeze un serviciu social de zi pentru persoanele fără adăpost, Târgu Mureș se află în această situație.

 

În mod ciudat (comparativ cu celelalte municipii), în Târgu Mureș, conform conducerii Direcției de Asistență Socială (Szőcs Zsuzsanna Anna), nu doar Primăria, ci nicio organizație neguvernamentală sau aparținând vreunei culte, nu este acreditată pentru acest tip de serviciu social.

 

Practic, oamenii fără locuințe pot apela doar la adăpostul de noapte al Primăriei, care le oferă găzduire doar în intervalul orar 20-08. Apoi, oficial, sunt trimiși pe străzi până la venirea serii (neoficial, surse instituționale msnews au dezvăluit că adăpostul de noapte depășește barierele legale, oferind găzduire 24 de ore din 24 unor persoane care ar trebui să se afle sub protecția altor entități ale statului: persoane nedeplasabile, persoane dependente de consumul substanțelor halucinogene sau de cel al alcoolului, bolnavi de SIDA etc.).

 

Ce vor să facă

 

În urma studierii unor documente interne ale Primăriei Târgu Mureș, msnews a descifrat intenția decidenților municipalității de a transfera persoanele fără adăpost la marginea de sud a orașului, respectiv în cartierul-sat Mureșeni. Acolo, așa cum msnews a anunțat (detalii AICI), Primăria vrea să mute adăpostul de noapte (pe strada Rozmarinului) și tot acolo (pe strada Căminului) vrea să înființeze primul centru de zi pentru persoanele fără adăpost.

 

Acest Centru de zi pentru persoane fără adăpost ar urma să funcționeze pe strada Căminului nr. 13, în fostul cămin cultural al satului Mureșeni, acum localitate-cartier al municipiului, clădire nefuncțională în acest moment, care se află în proprietatea orașului și care are o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați (practic, este o casă).

 

Sigur, la fel ca și în cazul mutării Adăpostului de Noapte din fostul cămin de nefamiliști de pe strada Rozmarinului într-o casă nefolosită de pe strada Vasile Lupu (care aparține Agroind Mureșeni SA), costurile înființării centrului nu au fost estimate, neexistând un proiect în acest sens (de reconversie a spațiului la noua utilitate, dotări etc.). Conform evidențelor conducerii Adăpostului de Noapte (Székely István), în Târgu Mureș, la aceste servicii sociale apelează aproximativ 100 de persoane.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ