DORIN FLOREA – În ultimii trei ani, în Târgu Mureș s-au plătit din banii orașului peste 2 milioane de euro pentru concerte „gratuite” (sume oficiale)

0
1761

MOCA PE BANI. În ultimii trei ani – mai exact în perioada 1 ianuarie 2016 – 31 decembrie 2018 -, eternizatul primar al municipiului Târgu Mureș, Dorin Florea, a dispus cheltuirea din banii orașului pentru concerte și paranghelii publice prezentate ca fiind “cu intrare gratuită” a sumei de… peste 2 milioane de euro.

 

Suma exactă este de 9.206.611,27 de lei (transformată la cursul mediu al anilor 2016, 2017 și 2018 este echivalentul a 2.011.661 euro). Serviciul Monitoring al publicației msnews a cunatificat exclusiv cheltuielile/plățile contractelor plătite artiștilor (și deține dovezi oficiale în acest sens).

 

Banii au fost plătiți prin intermediul a 514 contracte semnate sau dispuse a fi semnate de primarul Dorin Florea. La această sumă, însă, se adaugă cheltuielile aferente organizării concertelor gratuite: servicii scenotehnice, cazarea și masa unor artiști, alte cheltuieli de organizare.

 

Defalcat, pe ani: Florea, bunul gospodar

 

În 2016, primarul Florea a semnat sau a dispus semnarea a 121 de contracte afrente spectacolelor gratuite organizate în Târgu Mureș și plătite din banii orașului care însumează, exclusiv pentru plata prestației artiștilor, 2.875.679,16 lei (echivalentul a 640.463 de euro, la cursul mediu anual BNR de 4,49 lei/euro).

 

În 2017, primarul Florea a semnat sau a dispus semnarea a 171 de contracte afrente spectacolelor gratuite organizate în Târgu Mureș și plătite din banii orașului care însumează, exclusiv pentru plata prestației artiștilor, 2.287.169,92 lei (echivalentul a 501.572 de euro, la cursul mediu anual BNR de 4,56 lei/euro).

 

În 2018, primarul Florea a semnat sau a dispus semnarea a 222 de contracte care însumează, exclusiv pentru plata prestației artiștilor, 4.043.762,19 de lei (echivalentul a 869.626 de euro, la cursul mediu anual BNR de 4,65 lei/euro).

 

Mai simplu spus, în ultimii trei ani  primarul din Târgu Mureș Dorin Florea a dispus cheltuirea din banii orașului, adică ai voștri, pentru concerte “gratuite” a sumei de peste 2 milioane de euro. Atât am vrut să știți. E un oraș care se distrează gratis, poate e și amuzant, sau nu-i?

 

Fără nicio legătură, la ultima ședință a forului deliberativ al urbei, consilierii locali PSD, PNL și UDMR au votat pentru luarea unui împrumut bancar de 90 de milioane de lei în numele orașului, pentru că orașul e sărac și n-are bani de investiții semnificative. N-are bani… repet: în 2016-2018, s-au făcut concerte gratuite de peste 9,2 milioane de lei (echivalentul a peste 2 milioane de euro) cu peste 500 de artiști și formații. Vă doresc week-end distractiv!

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ