EVENIMENT – Teatrul Studio al Universității de Arte din Tîrgu Mureş, invitat special la Festivalul Internaţional de Teatru – „FEST(in) pe Bulevard” din București

0
24
„Un om ca oricare altul” - scenă din spectacol, Teatrul „Studio” al Universității de Arte din Tîrgu Mureş

FESTIVAL. Teatrul Studio al Universității de Arte din Tîrgu Mureş este invitat special la cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru – „FEST(in) pe Bulevard” din București, eveniment desfășurat cu participarea a 26 de trupe artistice din nouă țări (Germania, Franța, Italia, Rusia, Serbia, Kazahstan, Bulgaria, Republica Moldova și România).

 

Tinerii actori mureșeni vor prezenta două spectacole în cadrul festivalului: „Un om ca oricare” (de dramaturgul macedonian Goran Stefanovski, piesă care avut premiera în Tîrgu Mureș în noiembrie 2016, în regia lui Mihai Lungeanu) și „Ce zile frumoase!” (după Samuel Beckett, în regia lui Radu Olăreanu).

 

„Fest(in) pe Bulevard” este un eveniment teatral internațional organizat anual de Teatrului Nottara din București, ediția 2018 urmând să se desfășoare în perioada 12-21 octombrie 2018, în trei dintre sălile teatrului situat pe Bulevardul Magheru (Sala George Constantin, Sală Studio şi Sala Horia Lovinescu).

 

„Ce zile frumoase!” – scenă din spectacol (foto: Cristina Gânj – Bristena)

La eveniment vor participa: Theater an der Parkaue din Berlin (Germania), Bitef Dance Company din Belgrad (Serbia), Compania StarTDramaLab Petropavlovsk din Kazahstan, Compania „Dialog Dance” din Kostroma (Rusia), Teatrul Naţional din Sombor (Serbia), ABC Company din Bergamo (Italia), Compania „Le Chat Foin” din Rouen (Franţa), Teatrul de Revistă „Ginta latină” din Chişinău (Republica Moldova), Teatrul Dramatic şi de Păpuşi din Vraţa (Bulgaria) Teatrul Municipal din Baia Mare, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, Teatrul Odeon din Bucureşti, Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, Studio M din Sfântu Gheorghe, Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte, Teatrul Maghiar „Csiky Gergely” din Timişoara, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, Teatrul Țăndărică din Bucureşti, Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, Teatrul pentru Copii şi Tineret Gong din Sibiu, Teatrul „Fani Tardini” din Galaţi, Teatrul Naţional „Marin Sorescu: din Craiova, Teatrul de Nord din Satu Mare, Trupa „Harag Gyorgy” din Satu Mare, Teatrul Municipal „Matei Vişniec” din Suceava, Teatrul Nottara din Bucureşti.

 

msnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ