EXCLUSIV – Parcările amenajate de Primăria Târgu Mureș pe Platoul Cornești sunt ilegale, iar accesul cu autovehicule a fost interzis

2
1443

OFICIAL. Parcările amenajate de Primăria Târgu Mureș pe Platoul Cornești au fost făcute nelegal, conform Gărzii Forestiere Brașov, care a constatat în cazul amenajărilor executate de municipalitate „nereguli cu privire la aprobările necesare pentru scoaterea definitivă sau ocuparea temporară de terenuri din fondul forestier național”. Informația  fost confirmată, pentru msnews, de Cristian Ignat, inspector-șef al Gărzii Forestiere Brașov.

 

Garda Forestieră Brașov (a cărei arie de competență cuprinde și județul Mureș) a demarat un control în acest sens, la finalul lunii noiembrie, prima măsură fiind luată de îndată: accesul cu autovehicule a fost interzis, pe copacii care delimitează parcările amenajate nelegal de Primăria Târgu Mureș pe Platoul Cornești fiind amplasate atenționări care avertizează că terenul respectiv face parte din fondul forestier și că accesul în zonă cu autovehicule este pasibil de amendă cuprinsă între 2.000 de lei și 5.000 de lei.

 

 

Conform informațiilor msnews, confirmate și de oficiali implicați în speță, controlul Gărzii Forestiere Brașov este în plină desfășurare, inspectorii verificând documentele/deciziile care au stat la baza defrișărilor făcute fără respectarea legii, din dispoziția șefilor administrației publice locale.

 

Când defrișarea e degajare”

 

În zona Platoului Cornești, Primăria condusă de Dorin Florea a amenajat aproximativ 1.000 de locuri de parcare, multe dintre acestea fiind înființate în primăvara acestui an, motivația oficialilor din Primărie fiind că „astfel, accesul cu autoturisme în zonă să fie mai facil”.

 

Tot în acest an, oficialii Primăriei au menționat: “Nu mai putem extinde cu alte locuri de parcare, din cauza pădurii”. Conform rezultatelor controlului Gărzii Forestiere, nu mai puteau extinde parcarea nicicum. Totuși, au făcut-o. Încălcând legea.

 

În aprilie 2014, actualul consilier al primarului Florea, Claudiu Sergiu Maior (foto dreapta), pe atunci viceprimar neinculpat, anunța cu trâmbița administrativă din dotare amenajarea a “150 de noi locuri de parcare pentru automobile” și defrișarea (bine, Maior a numit defrișarea “degajare”, pentru că el e mai obișnuit cu limbajul fotbalistic) a 3.000 de metri pătrați, în locul copacilor fiind plantată… iarbă. Și a zis că e mulțumit. Mulțumirea asta i-a determinat să mai radă niște copaci și să extindă parcările, pentru că omul a devenit atât de comod încât vrea să vină la plimbare-n pădure cu mașina. Urmărim soluționarea cazului.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

  1. Domnule Vischi nu stiu daca sunteti familiar cu ce inseamna scoaterea definitiva sau ocuparea temporara a fondului forestier. costurile sunt aberante, cam cat ar fi costul pe mp in centrul orasului. Suprafata respectiva ar fi costat sute de mii sau milioane de euro conform legii.
    cred ca Garda Forestiera Brasov vrea sa iasa in evidenta prin aplicarea stricta a legii, insa nu am vazut sa identifice cazurile cu adevrat grave.
    este praf in ochi si in defavoarea cetatenilor ce tocmai au facut.

    si nu e o chestiune de comoditate sa ajungi cu masina in platoul cornesti. e necesitate. as vrea sa vad cate mame cu copii vor urca pana sus lasand masina 1km mai la vale.

  2. Sa va fie rusine ! Cand au disparut un sfert din padurile Romaniei Garda Forestiera nu s-a sesizat ! Acum cand s-a facut o treaba utila muresenilor ati sarit repede perversitor drujbari !

LĂSAȚI UN MESAJ