FUTSAL – City’us Tîrgu Mureș a învins-o în play-out pe Spicom Sfântu Gheorghe și va disputa meciul de baraj pentru menținerea în Liga I

0
31

BARAJ. Duminică, 6 mai, la ora 18, în meci decisiv pentru accederea în meciul de baraj pentru menținerea în prima ligă, formația mureșeană City’us Tîrgu Mureș a învins cu 5-4 (3-2), în deplasare, în cel de-al treilea meci al play-out-ului Ligi I, Spicom Sfântu Gheorghe (cunoscută și sub denumirea Sepsi), într-un meci cu final dramatic în care echipa covăsneană, gazda ultimelor două meciuri, a condus cu 4-2.

 

Meciurile s-au desfășurat pe sistemul “cel mai bun din trei jocuri”, cele trei partide disputate între ultimele două formații din sezonul regulat încheindu-se cu scorul final 2-1 în favoarea mureșenilor. Rezultatele celor trei meciuri dintre City’us și Spicom Sfântu Gheorghe au fost 6-3 (la pauză 3-2 – în 30 aprilie, pe terenul mureșenilor), 5-7 (la pauză 1-1 – în 4 mai, pe terenul covăsnenilor) și 5-4 (la pauză 2-3 – în 6 mai, pe terenul covăsnenilor), în meciul decisiv care a stabilit echipa care va disputa meciul de baraj pentru menținerea în prima ligă.

 

În urma rezultatului de ieri, formația covăsneană a retrogradat în Liga a II-a, iar City’us Tîrgu Mureș va juca meciul de baraj pentru menținerea în prima ligă cu ocupanta locului secund din Liga a II-a. În acest moment, pe a doua poziție în Liga a II-a (competiție în desfășurare) este Luceafărul Buzău cu 46 de puncte din 22 de meciuri (15 victorii, un egal și 6 înfrângeri, golaveraj 138-106), iar pe locul 3 este Colțea 1920 Brașov cu 44 de puncte din 21 de meciuri (18 victorii și 3 înfrângeri, golaveraj  147-72) – pe locul 1 este CFR Cluj-Napoca cu 50 de puncte din 21 de meciuri.

 

msnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ