JURNAL DE CĂLĂTORIE – Italia: Fascinantul Noto, capitala barocului târziu sicilian (7)

0
75

ZIUA 4. Episodul acesta e despre o dezinformare, despre o reparație morală a unei nedreptăți 🙂 și despre Noto, clar, evident, net, de departe (găsiți voi alte sinonime) cel mai frumos oraș din insula unde s-a născut crima organizată contemporană.

 

Deși Taormina (frumoasă, fără nicio urmă de îndoială) e gratulată cu acest apelativ, Noto, capitala barocului târziu sicilian, a fost surpriza plăcută. Fabulos (rostit sacadat, pe silabe, adică fa-bu-los, urmat de câte semne de exclamare, vă-ndeamnă plăcerea întoarcerii-n timp cu 26 de secole, de pe vremea când viteazul sicilian Ducezio, apăra orașul de șarjele cuceritorilor eleni).

 

Fost Neas în antichitate, apoi botezat Neetum de romani, iar acum cunoscut sub denumirea dată de cuceritorii arabi fermecați de frumusețea locului, Noto (care și-n limba arabă și-n dialect sicilian înseamnă „cunoscut”) este un orășel colinar aflat la poalele Iblei și dă numele centrului administrativ ce se întinde pe un sfert din provincia Siracuza. De-a lungul timpului, râvnitul orășel a fost sub dominație elenă, romană, arabă, însă mai păstrează puține urme ale influenței ocupatorilor, fiindcă Noto a fost distrus aproape în totalitate de un cutremur devastator propagat la sfârșitul secolului al XVII-lea.

 

Imediat după teribilul eveniment, ducele de Camastra, Giuseppe Lanza, numit responsabil cu reconstrucția comunei Val di Noto, a decis să mute orașul într-un alt sit, la 8 km mai departe, pe panta muntelui Meti. Ducele Lanza a implicat în procesul de construcție al noului Noto oameni extrem de capabili, mari specialiști ai vremii (analele îi amintesc pe inginerul militar Carlos de Grunenbergh (din Țările de Jos), pe marele matematician Giovanni Battista Landolina (originar chiar din Noto), pe călugărul iezuit Angelo și pe arhitecții Giuseppe Formenti, Rosario Gagliardi, Paolo Labisi, Vincenzo Sinatra, Antonio Mazza).

 

Însă dincolo de efortul acestor minți luminate, netinii de azi păstrează recunoștință zidarilor și pietrarilor care, pe parcursul secolului al XVIII-lea, au ridicat un nou Noto, un Noto care păstrează patina timpului (vă voi spune secretul prin care s-a realizat acest lucru) și care astăzi concurează pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2020.

 

Cum de arată acest orășel ca unul vechi de când lumea deși în cea mai mare parte a fost edificat în urmă cu doar 300 de ani? Prin respectarea sistematizării antice și, mai ales, prin materialul ales pentru construcție: calcarul. Surprinzător, însă, orașul din calcar nu e alb, cum te-ai aștepta, ci… cafeniu. Un cafeniu plăcut, ca o cafea cu lapte băută-n copilărie. Această nuanță este datorată influenței pe care o are cenușa lavei vulcanului Etna asupra calcarului. Unul dintre puținele lucruri bune înfăptuite de înfiorătoarea și maiestuoasă Etna.

 

Când orașul eruditului Giovanni Aurispa, fost profesor universitar și apoi secretar al papilor Eugen al IV-lea și Nicolae al V-lea, a fost redescoperit, UNESCO l-a inclus pe lista de protecție a valorilor mondiale. Atât e de frumos… Și vă invit să vă convingeți. Imaginile sunt argumentul că scrierea de față nu a exagerat cu nimic.

 

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ