LIGA 1 – Veste bună pentru fanii fotbalului din Tîrgu Mureș: află până când se vor juca meciuri de Liga 1 pe stadionul Sil-Trans

0
34

FOTBAL. Deși Mureș mai are doar fotbal de la nivelul Ligii a III-a în jos, fanii fotbalului din județ pot să asiste la meciuri de Liga 1 în urma deciziei echipei sibiene FC Hermannstadt de a-și disputa meciurile de acasă pe stadionul Sil-Trans din Tîrgu Mureș. Decizia a fost luată pentru că stadionul Municipal din Sibu a intrat în ample lucrări de modernizare și, inițial, s-a spus că este una temporară, care se va întinde în timp până în septembrie 2018, și că pe stadionul din municipiul mureșean se vor disputa primele “patru-cinci meciuri de acasă”.

 

Din păcate pentru suporterii lui Hermannstadt și din fericire pentru mureșenii iubitori de fotbal, echipa sibiană va fi “condamnată la exil” pe toată durata acestui campionat! Lucrările la arena din Sibiu sunt extrem de întârziate și, recent, constructorul (SC Construcţii SA, firma care a câştigat licitaţia pentru prima parte a lucrării) a cerut Primăriei Sibiu declarea termenului de finalizare până în… 15 martie 2019. Autoritatea locală sibiană a acceptat declarea termenului de finalizare a lucrărilor, pentru că s-a considerat că rezilierea contractului ar duce la întârziere şi mai mare.

 

Așadar, ținând cont că returul Ligii I se încheie în 2 martie 2019, fanii fotbalului din Mureș pot să vadă live toate formațiile care activează în prima ligă, după Sepsi OSK, Dunărea Călărași, FC Voluntari, Gaz Metan Mediaș, CFR Cluj, FCSB și Astra, pe stadionul Trans-Sil vor juca în compania echipei sibiene: FC Botoșani (11 noiembrie 2018), Chiajna (1 decembrie 2018), Dinamo (8 decembrie 2018), Viitorul (20 decembrie 2018), Craiova (16 februarie 2019) și Poli Iași (2 martie 2019).

 

În cele șapte partide disputate până acum pe stadionul din Tîrgu Mureș, echipa sibiană a câștigat două meciuri, a terminat la egalitate unul și a pierdut patru – Sepsi OSK (1-0), Dunărea Călărași (1-1), FC Voluntari (4-0), Gaz Metan Mediaș (0-1), CFR Cluj (0-1), FCSB (1-3), Astra (0-2).

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ