MAREA CÂRPEALĂ – Se plătește peste 1 milion de euro doar pentru plombări și covoare de bitum pe 20 de kilometri de drumuri județene

2
583

EXCLUSIV. Drumuri și Poduri Mureș SRL, fosta firmă a Consiliului Județean (CJ) Mureș, aflată acum sub controlul “benzinarului MBO” Florea Mircea Mureșan, va încasa de la fostul proprietar (CJ Mureș) suma de 1.353.626 lei doar pentru plombările segmentelor de drum județean. Lucrările au fost executate în cel mult o lună și jumătate, cele mai multe fiind deja finalizate, suprafața totală plombată fiind echivalentă (pe toate drumurile județene tratate) cu un strat care acoperă opt terenuri de fotbal.

 

Banii pentru plombări

 

Practic, până la începutul lunii viitoare, pentru peticirea celor șase loturi în care sunt împărțite drumurile județene din Mureș, firma lui Mureșan va încasa din pușculița mureșenilor echivalentul a aproape 285.000 de euro (exact: 284.375 de euro).

 

Firma care acum poartă titulatura Drumuri și Poduri Mureș SRL a fost vândută de CJ Mureș în toamna anului 2006 cu echivalentul a 650.000 de euro + preluarea unor datorii care însumau 800.000 de euro (practic, cu sub 1,5 milioane de euro, bani pe care cumpărătorul și-i scoate într-un an doar din contractele cu fostul proprietar), fiind cumpărată de Florea Mircea Mureșan, patronul benzinăriilor MBO, pe care le administrează prin firma Muri Benz Oil SRL.

 

Ce face pentru 285.000 de euro

 

Revenind la Operațiunea “Marea Cârpeală” ediția 2019, firma lui Mureșan trebuie să facă pentru acești bani (285.000 de euro) următoarele: să toarne un strat de asfalt pe o suprafață totală de 22.757 metri pătrați și două straturi de asfalt pe o suprafață totală de 13.638 metri pătrați.

 

Sintetizând, munca este similară cu a acoperi cu un singur strat o suprafață de 50.000 de metri pătrați (echivalentă cu 8 terenuri de fotbal). Adică se plombează cu 5,7 euro/metru pătrat.

 

Cea mai mare suprafață plombată este în zona Gănești (lotul 4), unde se acoperă 6.000 mp cu un strat și 3.000 mp cu două straturi. Iată și celelalte suprafețe asupra cărora se va interveni/s-a intervenit, pe loturi: lotul 1 (zona Sâncrai) – 3.567 mp un strat, 1.808 mp două straturi; lotul 2 (zona Reghin) – 4.000 mp un strat, 2.500 mp două straturi; lotul 3 (zona Miercurea Nirajului și Sighișoara) – 3.000 mp un strat, 1.500 mp două straturi; lotul 5 (zona Șăulia) – 3.600 mp un strat, 2.600 mp două straturi; lotul 6 (zona Gornești) – 2.590 mp un strat, 2.230 mp două straturi.

 

Lucrările sunt garantate 6 luni, însă nu știu cât de edificator este asta în contextul în care, aproape simultan cu contractele adiționale pentru plombări, s-au semnat și contracte pentru covoare bituminoase, din cele șase loturi, firma care face plombările (Drumuri și Poduri Mureș SRL) va executa și covoarele bituminoase.

 

Se trage și bitum de 773.000 de euro

 

De asemenea, pe o suprafață totală de 20,6 kilometri de drum județean din județul Mureș va fi așternut covor bituminos. Pentru asta se vor plăti din pușculița județului 3.682.206,15 lei (echivalentul a 773.572 de euro). De data aceasta, banii se-mpart între firma lui Mureșean, Drumuri și Poduri Mureș SRL, care va încasa 1.208.411,61 lei (echivalentul a 253.868 de euro) pentru covoare bituminoase pe două loturi, și Drumserv SA (fosta firmă a statului, vândută concernului austriac Swietelsky și acum administrată de Walter Pertl – foto mic dreapta).

 

Sereleul Drumuri și Poduri va turna covoare bituminoase pe lotul 1 (zona Sâncrai – 4,5 kilometri: aproape 1 milion de lei) și lotul 4 (zona Gănești – 1 kilometru: peste 220.000 lei). În medie, Drumuri și Poduri toarnă covoare bituminoase pentru CJ Mureș cu aproape 220.000 de lei/kilomtru.

 

Celelalte patru loturi vor fi executate de firma Drumserv SA (subsidiară a concernului austriac Swietelsky), care, pentru covoare bituminoase pe o lungime de 15 kilometri va încasa 2.473.794,54 lei (echivalentul a 519.704 euro).

 

Defalcat, Drumserv va turna covoare biotuminoase pe lotul 2 (zona Reghin – 2,3 kilometri), lotul 3 (zona Miercurea Nirajului și Sighișoara – 5,4 kilometri) lotul 5 (zona Șăulia – 4,7 kilometri) și lotul 6 (zona Gornești – 2,6 kilometri). În medie, Drumserv toarnă covoare bituminoase pentru CJ Mureș cu 165.000 de lei.

 

Concluzie și remember

 

Reținem că, pentru plombări și covoare bituminoase pe 20 de kilometri de drum județean, instituția condusă de Péter Ferenc (UDMR, foto mic stânga) va plăti din bugetul județului peste 5 milioane de lei (exact: 5.035.832,15 lei, echivalentul a 1.057.948 de euro). Toți acești bani sunt încasați de cele două firme prezentate în scrierea de față.

 

La acești bani, adăugați aproximativ 4,4 milioane de lei (alt milion de euro), acontați în ianuarie pentru deszăpeziri pe cele șase loturi. Și anul încă n-a ajuns la jumătate, dar vă puteți face o imagine de ansamblu despre suma cu care se finanțează întreținerea drumurilor județene.

 

La final, un scurt remember: anul trecut, pentru întreținerea drumurilor județene – deszăpezire, plombări și covoare bituminoase – s-au cheltuit peste 19 milioane de lei (exact: 19.184.046,13 lei – echivalentul acum a peste 4,1 milioane de euro).

 

Sigur, marele câștigător a fost firma controlată de Florea Mircea Mureșan, Drumuri și Poduri SRL, care a încasat în 2018 două treimi din banii pentru întreținerea drumurilor județene din Mureș, adică 68% (13.013.501,42 de lei – echivalentul a aproape 2,8 milioane de euro). Subliniere: în calcule nu au fost introduse decât lucrările de întreținere, nu și lucrările ample de reabilitări.

 

 

Cătălin VISCHI

 



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

  1. Așa măi fraților… Și cât ar fi trebuit să coste?… Hai, faceți o știre întreagă… Cine ar fi trebuit să câștige, care e prețul corect, ce lege s-a încălcat etc… Hai… Aștept.

    • Asta nu e o știre, e un articol. În fine, e complet (adică, întreagă, cum scrieți dvs.). Prețul e mare. Dacă doriți informații suplimentare, angajați un consultant specializat pe costuri de lucrări pentru infrastructura rutieră, noi nu suntem angajații dvs., implicit nu primim ordine de la dvs. (n-am observat un „Vă rog…”). Vă oferim conținut de calitate, gratuit, considerăm că e suficient. Cu respect.

LĂSAȚI UN MESAJ