NICIO SURPRIZĂ – „Consilierul personal” a devenit, oficial, președintele ALDE Târgu Mureș

1
373
Claudiu Maior

ALEGERI. Supervizate cu ochi vigilent de primarul Dorin Florea – creatorul din spatele al-nimeni-nu-mai-numără-câtălea „nou” ALDE Târgu Mureș -, alegerile pentru conducerea executivă a filialei municipale mureșene din partidul lui Tăriceanu (creat, în principal, din nemulțumiții din PNL) s-au finalizat, fără nicio surpriză și niciun suspin, cu victoria lui Claudiu Maior. O victorie previzibilă, Maior fiind ales, ca pe vremea plenarelor PCR, cu unanimitate de voturi, fiind singurul candidat. Practic, a candidat el cu el.

 

La final, Maior a mimat că a avut emoții, pomenindu-l în discursul scurt pe “domnul primar”, cel căruia, în viața de zi cu zi, i se adresează cu apelativul Șefu’ (nu doar de acum, când Șefu’ i-a menținut leafa de bugetar, din postura de consilier personal al primarului, adică al său, după ce instanța a stabilit că nu mai poate să fie viceprimar). Deci, Claudiu Sergiu Maior președinte ALDE Târgu Mureș (urale sacadate).

 

Nimeni n-a comentat asupra sistemului ales pentru aceste alegeri anoste, respectiv prin ridicare de mână (ca-n comunism), deși statutul ALDE prevede (la articolul 95) că în cazul alegerilor pentru organismele de conducere votul este obligatoriu secret. Dar, dă-l încolo de statut, ideea e de mobilizare, că-i campanie electorală.

 

Pentru statisticieni, conducerea scriptică este completată cu șapte vicepreședinți (Vasile Filimon, Sorin Lazăr, Sorin Nicușan, Gheorghe Oancea, Doru Oprișcan, Andrei Pușcaș, Maria Răduț) și 12 membri ai Biroului Politic Municipal (Vasile Cerghizan, Cristian Cherteș, Mihai Jozsa, Ovidiu Maier, Liviu Matei, Constantin Nicușan, Pavel Dumitru, Călin Pop, Zaharie Pop, Ani Teglaș, Horea Nemeș, Cristian Valer Cherteș).

 

Scurt calendar al traseismului

 

Ultimele alegeri pentru ALDE Târgu Mureș au avut loc în noiembrie 2017, când președinte al BPM a fost ales Constantin Nicușan, președinta organizației de femei – Maria Răduț și preşedinte al organizaţiei de tineret – Ilie Pop.

 

Goarna recreării ALDE Mureș s-a sunat în primăvara anului trecut, când “Ochiul Vigilent” a dat semnalul retragerii locotenenților săi din PNL, un partid pe care nu-l mai controla, și defularea acestora în ALDE.

 

Astfel, deputatul Doru Oprișcan a preluat șefia ALDE Mureș, iar în decembrie 2018, ca-n balada Meșterul Manole, “Nouă meșteri mari, calfe și zidari (din conducerea PNL Târgu Mureș) / Şi Manoli (secretarul PNL Târgu Mure), zece, care-i şi întrece” s-au retras din PNL și s-au înscris în ALDE. Ș-așa s-a recreat, repet, al-nimeni-nu-mai-numără-câtălea “nou” ALDE Târgu Mureș. End of story.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ