OBSERVATOR – Cronica unui deces în timpul căruia n-a murit nimeni: … și atunci, la UMF s-au aprins lumânările

0
1072

EDITORIAL. Tîrgu Mureș, primele minute ale acestei zile, puțin trecut de miezul nopții. Orașul pare pustiu. La „stopul” de la  „Maior”, roșul semaforului îmi dă răgaz să arunc o privire spre clădirea universității al cărei patron spiritual e ilustrul cărturar mureșean și remarcabilul reprezentant al Școlii Ardelene (pentru cei care și-au luat dreptul la ignoranță: ăștia-s iluminiștii transilvăneni care-au introdus grafia latină în limba română, altfel, cine știe, astăzi scriam ca vecinii bulgari, cu chirilice). „Petru Maior” e-n beznă, luminat doar de becurile de pe stâlpii stradali. Firesc, e ora 00.30 – deja e ziua căreia ieri îi spuneam mâine… Se face verde. Spre UMF.

 

Câteva zeci de tineri, să fi fost spre sută. Lipiți de borduri, jandarmi ce par să-i păzească. „Accident?”, întreabă șoferul. „Fapt”, îi răspund, fără pretenția să fiu înțeles. „A murit cineva”, continuă omul, sigur, sec și indiferent, ca și cum ar fi anunțat c-a-nceput ploaia. Aliniate, lângă gard, sute de lumânări. Atmosferă de alai mortuar. Cei mai mulți tineri, studenți mediciniști, tăcuți acum, privesc în jos. Spre lumânări – ca și cum licărul tremurat s-ar putea transforma în licărul unei speranțe. Jandarmii par că-și spun în gând toate rugăciunile pe care le știu, pentru ca tinerii ăia cu ochii-n caldarâm să meargă la culcare – așa, ar putea elibera și ei „obiectivul”, poate ar merge acasă…

 

Decizia care inflamează

 

Venind din altă parte, am avantajul că nefiind implicat patriotic/sentimental/partizan în ceea ce se-ntâmplă în Mureș – da, în profesia noastră-ncărcată de atâta subiectivism și partizanat ăsta e un avantaj -, văd, cern și scriu cum am învățat într-un sfert de secol de profesie: cu echidistanță și detașare (chiar rece, da, dar nu mi-am propus să fiu simpatic, ci să recuperez obiectivități pierdute și neduse de nimeni la Biroul de Obiecte Pierdute, poate și pentru că, în pofida similitudinilor, obiectivitatea nu e un obiect mai lung). Adevărul chirurgical (mediciniștii știu – uneori nu-i timp de empatii, acționezi pentru a salva, așa că pui mâna pe bisturiu).

 

Rectorii UPM și UMF Tîrgu Mureş, prof. univ. dr. Călin Enăchescu și prof. dr. Leonard Azamfirei (foto: umf.ro)

Subiectul e sec (așa i-am explicat și șoferului): conducerile a două universități mureșene – Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) și Universitatea „Petru Maior” (UPM) – au anunțat fuziunea. Se unifică sub denumirea Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnică (UMFST). „Aaa… (mă privește încurcat) Nu cred, domnu’ că de aia, ceva mai grav, accident cu victimă, clar! N-ați văzut că erau lumânări aprinse pe jos?”. Renunț, viața lui va continua în același fel și ritm și astăzi, ca și până atunci.

 

Orice modificare majoră se va lovi de opoziție. Nu e o lege a lui Murphy, ci una a firii omenești, cu suficiente argumente-n istoria umanității. La sfârșitul secolului al XIX-lea, când compania Adams a instalat în gurile de metrou din New York primele automate de Tutti-Frutti, congregațiile protestantă și ebraică au pornit în marș spre Casa Albă pentru a-i cere președintelui Grover Cleveland să interzică guma de mestecat, „un produs al diavolului”. La fel a fost cu rock’n roll-ul, cu bikini, cu deux-pièces-ul feminin format din taior și pantaloni, cu transfuzia de sânge, cu tonomatele, cu orice formă religioasă nouă, iar astăzi, vedeți, cu cardurile de sănătate („diavolești” ș-astea), vaccinurile, fuziunile universităților…

 

Am mai văzut filmul ăsta

 

Și acum, despre decizia unificării UMF cu UPM și crearea UMFST… am mai văzut filmul ăsta în 2012 și, dacă vreți să nu consumați energie, vă spun deznodământul – am avertizat că scrisul meu e eliberat de sentimentalisme și partizanate. În urmă cu șase ani, în Baia Mare, singura (repet, SINGURA) universitate de stat, Universitatea de Nord, a fuzionat prin absorbție cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Era prima fuziune prin absorbție universitară după legea dezlegării, de prin 2010. Atunci, „Nord”-ul băimărean era în situația în care e UMP astăzi (situație despre care, mă scuzați, nu prea văd pe nimeni vorbind aprofundat): critică!, cu risc iminent de desființare. Au fost nesfârșite marșuri de protest („Băiii, ne pierdem identitatea!”, „Moare singura universitate de stat din județ!”, „Să mergem la Guvern!”, „Să facem ceva!”), luări de poziție la toate nivelurile decizionale (de la politic, până la administrativ, comunitar, religios, chiar!).

 

Somități, societatea civilă, primari, parlamentari, preoți, episcopi, jurnaliști, profesori, decani, studenți, cadre didactice, până și femeile de serviciu… toți au protestat. Vehement. Să vă spun ceva… Inutil. Fuziunea s-a produs, titulatura a rămas a fratelui bogat (Universitatea Tehnică, în cazul Baia Mare), iar fratele sărac (Nord-ul) a primit titulatura de Centru Universitar Nord. Așa, ca un fel de apendice… Dar n-a murit! Nord-ul trăiește. Azi, nimeni nu-și mai prea amintește de ce a protestat atunci. Foștii protestatari nu acceptă că n-au luat în calcul toate datele problemei, mimează că nu știau situația și proiecția financiară deplorabilă a Nord-ului. În vreo doi ani, lumea s-a liniștit. Ca și cu chewing gum-ul lui Adams. Peste câtva timp, unul dintre cei mai mari protestatari împotriva vulgarității chewing gum-ului, Howard Pyle, a desenat macheta publicitară a gumei de mestecat…

 

O să fie multă politică (Hunor a ieșit la prima rampă electorală), încrâncenare (linia maghiară a universităţii a anunţat proteste internaţionale, deși în hotărârea de fuziune este subliniat că UMFST va păstra caracterul multicultural al UMF), manipulare, dar cele două Senate, ale UMF și UMP, au decis. În istorie, o să rămână decizia (care a salvat de la dispariție o universitate mureșeană – UMP – și prin care s-a creat o universitate mai mare, se speră că și mai atractivă). Drumul e uitat mereu, îți amintești doar destinația. Lumânările se vor stinge. În fond, cât poți să plângi la înmormântarea cuiva care n-a murit? Până când ți se termină lacrimile? V-am spus, am mai văzut filmul ăsta.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ