UPDATE: RAȚIONAL – Dispariția celor trei lebede din Centrul de Reabilitare, învăluită-ntr-un fals mit urban

EDITORIAL. Mai multă temperare (chibzuință) nu strică nicicând, mai ales că reduce temperatura, zbaterea, zbuciumul, inflamarea, tensiunea arterială, concluziile false sau hazardate ș.a.m.d. Au dispărut trei lebede de la Centrul de Reabilitare a Animalelor Sălbatice de pe strada Crinului nr. 22 din Tîrgu Mureș. De vară. Și informația și lebedele (Cygnus olor – lebăda de vară). Ciclic, din 1990 încoace apare subiectul „mâncătorilor de lebede”, de cele mai multe ori sugerându-se până-n apropierea falsei evidențe că aceștia sunt țigani (romi) sau cel puțin pauperi (săraci cu foamea-n gât, „criminali” care, uite, cu câtă cruzime ucid niște păsări atât de grațioase doar pentru a-și astâmpăra nevoia de a se hrăni).

 

foto: Milvus

Subiect suculent. Spuneam, revine ciclic. În urmă cu vreo trei ani am făcut un studiu privind mediatizarea cazurilor „mâncătorilor de lebede”. Și acum s-a sugerat același lucru. Lebedele au fost aduse în adăpostul manageriat de Asociația pentru Protecția Păsărilor şi a Naturii „Grupul Milvus” din Tîrgu Mureș în a doua decadă a lunii trecute. Aterizaseră pe un batal plin de reziduri petroliere, la Suplacu de Barcău, în județul Bihor. Total acoperite de ulei, incapabile să zboare, într-o stare extrem de proastă. Trei pui au murit la scurt timp, în pofida eforturilor acestor inimoși specialiști, dar au mai rămas trei exemplare care au depășit perioada critică păstrând speranța… În 7 mai, acestea au dispărut.

 

foto: Milvus

Milvus, conferință de presă. Enunțarea faptului (dispariția lebedelor din adăpost). Poliție, au fost furate (neputând zbura), cel mai probabil pentru a fi mâncate, dezamăgire amestecată cu furie. De înțeles din punct de vedere al modului de reacție uman, hazardat din punct de vedere al faptelor. Din  1990 încoace, de la știrea cu țiganii români care le-au mâncat vienezilor lebedele, informație care a făcut rapid înconjurul lumii, până la dispariția lebedelor din adăpostul din Tîrgu Mureș, reacțiile au fost similare și, evident, negative.

 

Nici nu mai contează că fiecare (repet, toate!) enunț privind „mâncătorii de lebede” a fost fals (și rareori involuntar), bazându-se doar pe opinii emoționale, niciodată argumentate cu dovezi și fapte. Să vedem: 1990, țiganii au mâncat lebedele de pe lacul din incinta Castelului Schonbrunn din Viena. Știre dovedită ca fiind falsă (Poliția vieneză a infirmat-o, ziaristul care a propagat-o a retractat-o, autoritățile austriece au dezmințit faptul că acel lac ar fi fost populat cu lebede), dar a rămas în memoria urbană. Iar miturile urbane sunt aproape imposibil de combătut, psihologia propagatorilor lor fiind copiată după cea a adepților teoriilor conspirației.

 

Au urmat, pe repede înainte și după aceeași strategie de manipulare groisieră: în 2003, “mâncătorii de lebede de pe Tamisa”, fake news al tabloidului “The Sun”, bazat pe surse inexistente, deconspirat și recunoscut public (e drept, cu forța și amenințarea cu rigorile legii), dar nebăgat în seamă de îngurgitatorii informației inițiale și false (doar „țiganii au furat păsările reginei și le-au prăjit pe grătar”) – știrea reală, nicicând dată publicității era că niște imigranţii prăjeau o raţă în Parcul Beckton, din estul Londrei, dar asta nu era nici spectaculos/suculent, nici nelegal.

 

Imediat după fake-news-ul din presa britanică, reacționează și cea autohtonă, în vara aceluiași an anunțându-se că niște săteni din satul tulcean Partizani ar fi ucis patru lebede pentru a le mânca – ulterior s-a descoperit că păsările muriseră din cauze naturale (gripă aviară), dar informația n-a mai fost actualizată, rămânând în mentalul colectiv așa cum a fost enunțată inițial, adică fals. În 2013, apar „mâncătorii de lebede” din Costinești și de pe Lacul Tăbăcăriei, cu un activ semnificativ: „zeci de lebede mâncate”. În 2017, apar „mâncătorii de lebede” de pe lacul Homoc (în fapt, cinci lebede dispărute au fost găsite moarte din cauze naturale, înghețate, iar altele din cauza atacului unor câini). Tot în 2017 se anunță „furtul” unor ouă de lebădă de pe lacul din parcul bucureștean IOR și, imediat, la câteva zile, de pe lacul din Cetatea Făgăraș…

 

Mitul persistă dăunător, involuntar, din prostie sau suficiență, lebăda fiind prezentată ca o delicatesă. Are carnea tare „ca talpa”, lebăda. E drept, în perioada medievală a fost hrană pentru nobili, dar pe atunci se mânca orice: castori, balene, păuni, porumbei… În plus, bucătarii regilor Richard al II-lea, Henry al VIII-lea, al Țarului Ivan cel Groaznic, știau că din cauza faptului că această carne era extrem de tare și fibroasă, erau aleși doar puii și numai în lunile octombrie și noiembrie. E adevărat, era o vremea când lebedele se vânau, în secolul al XII-lea, dar nu pentru carne, ci pentru piele (care se folosea ca materie primă pentru confecționarea portofelelor, jachetelor, fularelor sau pălăriilor).

 

Din păcate, această maiestuoasă pasăre are o rată a mortalității mare (96% dintre exemplare mor până la împlinirea vârstei de 10 ani, fiind extrem de vulenrabile la accidente, foame, frig și boli). Revenind la cazul dispariției celor trei lebede din Tîrgu Mureș, care nu se puteau deplasa singure (conform celor de la Milva), e probabil ca acestea să fi fost furate și cel mai probabil de teribiliști inconștienți. Să enunți însă că au devenit friptură face parte din melanjul mitului urban din care n-o să mai scăpăm nicicând. Nu ne mai interesează adevărul, nici măcar cel care ne folosește la a ne păstra în sfera ființelor raționale. Emotivi, indignați, furioși, mereu când va dispărea o lebădă, vom enunța cu fermitate și din postură de deținători ai adevărului absolut (doar se știe asta din 90, de la episodul Viena) că „a fost furată de nemernici pentru a fi mâncată”. Friptura unui mit sub care fumegă jarul iraționalului…

 

UPDATE. Miercuri, 9 mai 2018, ora 18:15. În cursul zilei de astăzi, după tam-tam-ul făcut ieri, Milvus a comunicat că „persoane necunoscute au adus păsările înapoi, astfel încât dimineaţă acestea erau din nou în curte”. Cum spuneam, mâncătorii de lebede sunt la fel ca locuitorii planetei Marte: toți vorbesc despre ei, dar nimeni nu i-a văzut.

 

Cătălin VISCHI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare