SESIZARE PUBLICĂ – Grupul infracțional al primarilor care, de 17 ani, încalcă legea și inerția reprezentantului Guvernului în județul Mureș

0
574
Mircea Dușa

RETORICĂ. Domnule prefect Mircea Dușa, las și eu aici o retorică, ca o piedică-n calea uitării, vorba oracolului dintr-a șasea primară. Îi zic retorică pentru că mă îndoiesc că se va rezolva ceva, având în vedere că sesizez prin prezenta (parcă asta-i formularea împământenită încă din timpul tristului regim comunist) o încălcare a legii, cu consecințe agravante și în formă continuantă, înfăptuită în grup organizat de cele mai multe dintre administrațiile publice din județul pe care-l reprezentați în fața Guvernului, adică Mureș.

 

Retorica-i asta: când credeți că veți obliga administrațiile publice locale (primăriile) din județul Mureș să respecte o lege în vigoare de 17 ani, din 2001 și apoi, ca și când o lege n-ar fi suficientă, în 2003, care reglementează “măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei”. Referirea este directă la site-urile primăriilor din Mureș, cele mai multe cu informații care datează din Mezozoic, de când încă existau dinozauri.

 

Dacă primarii, acești mari aleși cărora li se cam rupe de electorat părându-li-se că-s atotputernici, nu-și actualizează site-urile primăriilor (care au un singur scop: să informeze ce se dorește, ce se pune în discuție și ce se decide să să facă în respectiva comunitate cu banii publici pe care-i gestionează acești Prâslea-cei-voinici și merele de aur ale finațelor publice), poate dumneavoastră, în teritoriu pumnu’ de fier al Guvernului (ăsta trist, la fel ca și cel comunist), îi veți convinge. Nu pentru că-i lege (există un oraș – oraș, nu comună! – din Mureș care nici măcar n-are site) să afișeze public proiectele de hotărâri, hotărârile, licitațiile, contractile, plățile etc., ci pentru că e penibil să intri pe un site public și să-l găsești actualizat când era Ion Iliescu tânăr.

 

Mă întreb dacă le dați voie și oamenilor din județul ăsta să afle ce se întâmplă cu banii lor, cu nevoile și dorințele lor, sau protejați în continuare acest grup organizat de primari care încalcă legea, de 17 ani, pe față, fără ascunzișuri. Fapta este ușor și rapid verificabilă (intrați pe site-urile celor 102 UAT-uri din județ și înregistrați măcar data postării ultimei HCL), Serviciul de Monitorizare msnews a documentat-o în mai puțin de 24 de ore, dar dumneavoastră, domnule prefect Dușa, care aveți în subordine un departament bine plătit din bani publici veți avea datele necesare mult mai repede. Cu plăcere.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ