TÎRGU MUREȘ – Firmă de 1 milion de euro, creată de administrația publică să dezvolte orașul, dar care în cinci ani n-a făcut nimic

0
260

STRATEGIE ȘI BUTAFORIE. Nu am certitudinea că memoria selectivă a publicului a păstrat intactă informația privind înființarea de municipalitatea Tîrgu Mureș, în urmă cu cinci ani, a unei firme care urma să implementeze un pol de cercetare și informatică medicală (format din Primărie, universități, câteva sereleuri, vreo două asociații și tot atâtea instituții) și strategia Digital Mureș. Practic, firma urma să revoluționeze întreaga dezvoltare a orașului.

 

Firma, terenul, milionul

 

Firma a fost botezată The Science City for Research and Medical Informatics (Orașul Științific pentru Cercetare și Informatică Medicală) și a fost înființată, la sfâșitul lui aprilie 2013, ca o societate pe acțiuni, acționar majoritar fiind Consiliul Local Tîrgu Mureș, acționar nesemnificativ – deține o acțiune în valoare de 10 lei – este o structură a primăriei, firma Locativ SA.

 

La tăierea moțului, municipalitatea Tîrgu Mureș i-a oferit ca dar de pornire-n viață… 1 milion de euro, “în natură”, adică un teren în suprafață de 0,8 hectare, evaluat la această sumă și amplasat pe strada Călărașilor nr. 107 – este un fragment din terenul de 6,4 hectare pe care a funcționat odinioară o unitate militară, cunoscut sub denumirea “Fosta cazarmă”, parte din respectivul teren fiind concesionat de municipalitate, în 2011, unei alte firme pe care o are în portofoliu, Administrator Imobile şi Pieţe SRL, care a mutat acolo Piața de vechituri de pe strada Insulei.

 

Motivația alocării terenului a constat într-o poveste, conform căreia acolo, în proximitatea noii Piețe de vechituri, se va edifica un ultramodern centru de afaceri și o clădire care va crea avangarda științifică a dezvoltării orașului și care urma să fie dotată cu un supercomputer. N-a fost edificat nimic și nimic n-a fost dotat cu nimic. Asta cu supercomputerul din Tîrgu Mureș este doar o poveste de spus credulilor cronici la gura sobei, o poveste din ciclul invențiilor servite pe post de o să se întâmple, recitate publicitar de presă și niciodată îndeplinite.

 

Ce trebuia să facă și ce a făcut

 

Obiectul principal de activitate al SC The Science City for Research and Medical Informatics SA este, conform statutului: administrarea construcției clădirilor din cadrul proiectului “Orașul Științific pentru Cercetare și Informatică Medicală”; dezvoltarea infrastructurii proiectului și acordarea de servicii pentru afaceri; adminstrarea clădirilor ce fac parte din proiect; efectuarea de acte de comerț necesare realizării obiectului de activitate.

 

Mai simplu spus, trebuia să obțină finanțare pentru construirea Centrului de Afaceri Transilvania şi pentru achiziţia supercomputerului. Totalul era de aproape 57,4 milioane de lei (din care finanțarea efectivă ar fi fost cifrată la 31,5 milioane de lei, restul venind din bugetul local). În fine, să n-o lungim. N-a obținut nicio finanțare.

 

Mai era un proiect declarat ca obiectiv al firmei: Digital Mureș, prin care se spunea că se va realiza o modernă infrastructură de servicii public-private și că se va construi și dezvolta un parc tehnologic specializat cercetare-dezvoltare în domeniul informaticii medicale (care va contribui la dezvoltarea industriei, a cercetării la nivel global și va genera mii de locuri de muncă în Tîrgu Mureș).

 

Coordonatorul strategiei Digital Mureş a fost numită Daniela Florina Miheţ (foto stânga), arhitectul şef al municipiului Tîrgu Mureş și reprezentantă în Consiliul de Administrație a SC The Science City for Research and Medical Informatics SA. S-a început cu aplomb, respectiv s-au plătit niște bani pentru articole publicitare, s-a cumpărat un domeniu de internet, în fine, d-astea, utile. Pagina de internet este și azi în construcție, fiind abandonată, pagina creată pe serviciul de socializare a fost desființată… Proiectul, firește, n-a obținut nicio finanțare. Ministerul Dezvoltării a zis: NU. Florea a zis că-i dă în judecată, ăia au râs, dar a rămas rezultatul: niciun obiectiv n-a fost atins.

 

Din când în când, publicului i se mai aruncă o poveste. Nemuritoare, fără nicio acoperire în lumea reală, în lumea financiară. De pildă, în 2013, s-a plătit pentru publicarea unei povești conform căreia coreenii ar fi interesați să investească în Digital Mureș. Au trecut cinci ani și… nimic. N-a investit nimeni nimic. A fost doar o altă poveste. Ș-am încălecat pe șa…

 

Ce e important

 

De cinci ani, firma asta, are cifra de afaceri 0 (ZERO). Lucrează în deficit (cu profit pe minus), acumulează datorii, deși n-are niciun angajat. În timpul ăsta, publicului i se servesc povești despre ce frumos o să fie.

 

Numai că tot în timpul ăsta, exact când noi scriem, dumneavoastră citiți, la ditamai SC The Science City for Research and Medical Informatics SA a venit un control al Camerei de Conturi Mureș. Să vadă ce și cum. Și au văzut, deocamdată, că firma orașului n-a plătit impozit pe terenul de 0,8 hectare primit în 2013 pentru a se pune bazele “primului parc tehnologic specializat pentru cercetare şi informatică medicală din țară”.

 

Numai că n-au pus bazele a nimic, de aceea, trebuie să plătească impozit pe teren (până acum, municipalitatea a mimat că nu vede că acolo nu s-a făcut nimic, prefăcându-se că nu iau impozit pentru că, potrivit legii, pentru “terenurile parcurilor industriale, ştiinţifice şi tehnologice” nu se datorează impozit/taxă pe teren).

 

Camera de Conturi Mureș a comunicat Primăriei Tîrgu Mureș că e obligată să încaseze impozitul pe teren aferent perioadei 2013-2018. Adică să facă bine să încaseze în bugetul orașului 43.906,14 lei (32.173 lei e impozitul datorat şi 11.733,14 lei sunt majorări de întârziere). Firma a comunicat Primăriei că mai are ceva bănuți în cont (din capitalul social pus la dispoziție tot de Primărie), dar că trebuie să facă o rectificare de buget pentru a plăti, ceea ce trebuie să se întmple repede, data limită de plată fiind 20 decembrie 2018.

 

Deci, forțată de Camera de Conturi, Primăria o să-și ia înapoi o minusculă parte din banii pe care i-a dat firmei înființată pentru a dezvolta orașul, dar care n-a făcut nimic practic. End of story.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ