VARIANTE DE OCOLIRE – S-a închis și podul din Târnăveni, circulația rutieră este deviată

0
165

LUCRĂRI EDILITARE. Vechiul pod din Târnăveni de peste râul Târnava Mică (situat pe DN 14A) a fost închis marți, 11 iunie, la ora 10.00, constructorul (Strabag) începând lucrările de demontare și apoi de edificare a unui nou pod. Traficul rutier a fost închis, varianta oficială de ocolire fiind prin Adămuș.

 

De asemenea, autoritatea publică locală a anunțat și o altă variantă de ocolire, subliniind însă că aceasta este… neoficială și că circulația se face pe propria răspundere a conducătorului auto. Pentru a ajunge de cealaltă parte a Târnavei, această “variantă de ocolire neoficială” este pe strada Bradului, prin Cuştelnic, unde au fost montate şi corpuri de iluminat.

 

Demararea lucrărilor la noul pod din municipiul mureșean Târnăveni a fost întârziată de lipsa unui aviz al companiei Aquaserv, care prevede şi devierea conductelor de apă ancorate de pod. Pe perioada închiderii circulației peste podul Târnava Mică a fost modificat și programul de circulație pe cele șase linii de transport public local.

 

Vechiul pod (care are o suprafață construită de 285,60 mp) va fi vândut de municipalitate (deși e greu de crezut că există cerere la prețul la care a fost estimat, respectiv de 306.403 lei – echivalentul a aproape 65.000 de euro) – dacă tranzacția nu se va efectua, se va vinde ca deșeu metalic (ipoteză mai plauzibilă), caz în care se estimează că se încasează 26.125 de lei.

 

Vali STOICA



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ