3 ANI DE MANDAT – Analiza 2016-2019 a activității celor 12 parlamentari din județul Mureș: între activi și anonimi

ACTIVITATE PARLAMENTARI. Cei 12 parlamentari trimiși de mureșeni să-i reprezinte în Parlamentul României și-au consumat trei sferturi din mandatul de 4 ani, împlinind 3 ani de când au fost validați în Camera Deputaților, respectiv Senat. Iată o sinteză a activității celor 12, bazată pe informații oficiale ale celor două camere parlamentare.
În decembrie 2016, alegătorii care și-au exprimat dreptul de vot din județul Mureș au trimis în Parlament 5 parlamentari UDMR (3 deputați și 2 senatori), 3 parlamentari PSD (2 deputați și un senator), 2 parlamentari PNL (un deputat și un senator) – unul dintre aceștia a trecut în timpul mandatului la ALDE -, 1 parlamentar PMP și 1 parlamentar USR.
Pentru că nu suntem adepții generalizării, am aflat ce activitate au avut aceștia în folosul mureșenilor în cei 3 ani? Să vedem…
UDMR
Din grupul parlamentarilor UDMR din Camera Deputaților fac parte Biró Zsolt István (50 de ani), Csép Éva Andrea (43 de ani), Vass Levente (44 de ani), echipa fiind completată de senatorii Császár Károly Zsolt (49 de ani) și Novák Csaba Zoltán (44 de ani).
Conform sintezei activității parlamentare în legislatura 2016-2019, deputatul Biró Zsolt István (50 de ani) a luat cuvântul în 16 ședințe (adică o dată la două luni), de 13 ori făcând declarații politice (cu relevanță ZERO pentru alegători). Suplimentar, a depus în scris (să rămână) o declarație politică. A semnat 44 de proiecte de legi, din care au devenit legi 11 (o rată de succes de 25%). Nu prea a avut întrebări și interpelări la adresa partidelor de guvernare, depunând 4 în cei 3 ani. De asemenea, este semnatarul unei moțiuni (decizia semnării unei moțiuni este decisă exclusiv politic).
Csép Éva Andrea (43 de ani), juna echipei parlamentare a UDMR Mureș, a luat cuvântul de 55 de ori, doar 11 fiind declarații politice. De asemenea, a semnat cu ghiotura propuneri legislative, 102, din care 23 au fost promulgate, devenind legi (o rată de succes de 22,55%), și a avut 36 de întrebări și interpelări (cele mai multe din echipa UDMR) – a semnat și două moțiuni.
Vass Levente (44 de ani) a luat cuvântul de 52 în 3 ani, 6 dintre aceste luări de cuvânt fiind declarații politice. A semnat 90 de propuneri legislative, din care 26 au devenit legi (rată de succes 28,89%), și a adresat guvernării 15 întrebări și interpelări, semnând două moțiuni.
Császár Károly Zsolt (49 de ani) a luat cuvântul în plen de 34 de ori, n-a făcut nicio declarație politică, nu l-a interpelat, în 3 ani, niciodată pe primul ministru (indiferent cine a fost acesta), iar Guvernului a adresat doar două întrebări și interpelări. În schimb a semnat 61 de inițiative legislative (Senatul, spre deosebire de Camera Deputaților, nu menționează câte din inițiative au devenit legi).
Novák Csaba Zoltán (44 de ani) a avut 56 de inițiative legislative, a luat cuvântul de 21 de ori (o medie de o dată la 1,7 luni) – 3 fiind declarații politice -, a semnat două moțiuni și n-a avut dileme la adresa primului ministru (ZERO interpelări) și nici la adresa Guvernului (o singură interpelare în 3 ani).
PSD
Echipa de parlamentari PSD este compusă din deputații Gheorghe Dinu Socotar (58 de ani) și Corneliu Florin Buicu (49 de ani) și senatorul Aurel Horea Soporan (52 de ani).
Gheorghe Dinu Socotar (58 de ani) a luat cuvântul de 35 de ori în 3 ani (una fiind o declarație politică), a semnat 48 de propuneri legislative din care 14 au devenit legi (rată de succes: 29,17% – subliniere, rata de succes a pesediștilor este mai mare și pentru că s-au aflat în cei 3 ani la Guvernare și au deținut o majoritate confortabilă). Evident, a avut o singură întrebare/interpelare la adresa Guvernului (explicabil prin faptul că parlamentarii puterii nu-și deranjează Guvernul cu dileme) și a semnat o moțiune.
Corneliu Florin Buicu (49 de ani) a luat cuvântul de 86 de ori (5 fiind declarații politice), fiind cel mai activ pesedist mureșean în acest sens. A semnat 72 de propuneri legislative, din care 22 au fost promulgate legi (rata de succes: 28,95%) și a semnat o moțiune.
Aurel Horea Soporan (52 de ani), singurul senator din echipa PSD Mureș, a luat cuvântul în plen de 22 de ori, n-a avut nicio întrebare/interpelare nici la adresa Guvernului, nici la adresa primului ministru, a semnat 85 de propuneri legislative.
USR, PMP, ALDE, PNL
Lavinia Corina Cosma (38 de ani) este singura parlamentar USR Mureș (și cea mai tânără). În Camera Deputaților, Cosma a avut 38 de luări de cuvânt (24 dintre acestea fiind declarații politice – puțin în contextul în care a avut 3 ani de Opoziție). A avut 27 de întrebări și interpelări la adresa Guvernului și a semnat 80 de propuneri legislative, din care 8 au fost promulgate legi (ratăde succes: 10%). A semnat 12 moțiuni.
Emil Marius Pașcan (48 de ani) este singurul parlamentar PMP Mureș și, de departe cel mai activ parlamentar mureșean la Tribună (a pornit și cu avantajul politic al funcției, fiind președinte executiv al PMP). A avut 234 de luări de cuvânt, din care 73 au fost declarații politice (suplimentar, a mai depus 21 de declarații politice în scris). A semnat 133 de propuneri legislative, din care 7 au fost promulgate legi (rată de succes: 5,26%), și 11 moțiuni.
Mihai Doru Oprișcan (64 de ani) este singurul parlamentar ALDE Mureș, prin conjunctură (pentru că ALDE, partid acum controlat de primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, și de aghiotantul său, Claudiu Sergiu Maior) – a fost ales pe lista PNL, a trecut la ALDE în timpul mandatului. Este cel mai puțin activ parlamentar de Mureș. A luat cuvântul o singură dată (era obligatoriu, a trebuit să depună jurământul), a semnat 24 de propuneri legislative, din care 3 au fost promulgate legi. A avut 15 întrebari și interpelari și a semnat 8 moțiuni.
Ioan Cristian Chirteș (47 de ani) este singurul parlamentar PNL Mureș (liberalii l-au pierdut pe parcursul acestui mandat pe cel de-al doilea, Oprișcan, migrat în ALDE). Senatorul Chirteș a luat de 44 de ori cuvântul în plen în cei 3 ani de mandat, 6 dintre acestea fiind declarații politice. A semnat 37 de inițiative legislative, a avut 6 interpelări/întrebări la Guvern (niciuna la primul ministru) și a semnat 15 moțiuni.
Cătălin VISCHI