92 de ani de la nașterea marelui actor Amza Pellea

ANIVERSARE. Amza Pellea s-a născut la Băilești, într-o familie cu cinci copii, iar tatăl său s-a numit tot Amza Pellea și a fost directorul cooperativei “Munca Noastră” din Băilești în anul 1933. A absolvit cursurile Colegiului Național Carol I din Craiova, și Școala tehnică de electrotehnică din Craiova.
Un reprezentant al Promoției de aur a teatrului românesc, Amza Pellea a jucat la Teatrul Național din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie și Teatrul Național din București, unde s–a impus ca unul dintre actorii cei mai dotați ai scenei românești. A fost profesor la IATC.
Pe scena craioveană realizează, în perioada stagiaturii de trei ani (1957-1959), nu mai puțin de 14 roluri, între care Jack Worthing (Ce înseamnă să fii onest de Oscar Wilde), Vedernikov (Ani de pribegie de Aleksei Arbuzov), vlădica Ilarion (Tudor din Vladimiri de Mihnea Gheorghiu), Comandantul vasului (Tragedia optimistă de Vsevolod Visnevski), Bepe (Galcevile din Chioggia de Carlo Goldoni), Horatio (Hamlet de Shakespeare), Colonelul Dobre (Ecaterina Teodoroiu de Nicolae Tăutu), Otto Katz (Soldatul Svejk de Jaroslav Hašek), Esteban (Fântâna turmelor de Lope de Vega).
Pe scena Teatrului de Comedie din București creează alte personaje, printre care Brettschneider (Svejk în al doilea război mondial de Brecht – 1962), Pietro (Umbra de Evghenii Șvarț – 1963), Manole (Somnoroasa aventură de Teodor Mazilu – 1964), Subcomisarul (Capul de rățoi de G. Ciprian – 1966), Platonov (Un Hamlet de provincie de Cehov – 1967), Voievodul Basarab (Croitorii cei mari din Valahia de Al. T. Popescu – 1969), Noah (Arca bunei speranțe de I.D. Sîrbu – 1970), Hrisanide (Interesul general de Aurel Baranga- 1972), Hickok (Buffalo Bill și indienii de A. Kopit – 1973) și inginerul din Nic Nic de Anca Bursan și Gheorghe Panco.
Pe scena Teatrului Național din București dă viață lui Petre Dinoiu (Comoara din deal de Corneliu Marcu – 1977) și lui Vlad Țepeș (A treia țeapă de Marin Sorescu – 1979).
Ultimul rol creat la teatru îl readuce pe scena Teatrului de Comedie, realizând – în regia lui Gheorghe Harag – personajul bătrânului moșier Muromski în Procesul de Suhovo-Kobilin – 1983.
Amza Pellea a interpretat atât personaje istorice (vlădica Ilarion din Tudor din Vladimiri de Mihnea Gheorghiu, Voievodul Basarab din Croitorii cei mari din Valahia de Al. Popescu, rolurile din Tudor, Răscoala, Haiducii, Dacii, Columna, Mihai Viteazul), cât și personaje contemporane (Ailincii din Secunda 58 de Dorel Dorian, Manole din Somnoroasa aventură de T.Mazilu), dar și personaje din repertoriul clasic universal (Esteban din Fântâna turmelor de Calderon, Horatio din Hamlet, Platonov din Un Hamlet de provincie de Cehov).
Rămas probabil în conștiința publicului prin rolul domnitorului din Mihai Viteazul și prin Nea Mărin, reușește în Atunci i-am condamnat pe toți la moarte să atingă ambele personaje. Umilul, și câteodată veselul Ipu recapătă, în finalul filmului, figura dârză și tragică a soldatului țăran din primul război.
A fost căsătorit timp de 25 de ani, din 1958 până la moartea sa în 1983, cu Domnica Mihaela din familia Policrat din Craiova. Este tatăl actriței Oana Pellea.
A decedat pe 12 decembrie 1983 la București, în vârstă de 52 de ani. Moartea survine în urma unui cancer galopant localizat la plămâni. Actorul era un mare fumător, însă au existat și alte speculații cu privire la moartea sa, cum că ar fi fost iradiat de Securitate, pentru că in sketchurile sale ironiza sistemul comunist. Este înmormântat la cimitirul Bellu.