ALOCARE – 4 milioane de lei pentru sistemul de iluminare al parcării avioanelor de la Aeroportul Transilvania: bonus – cu cât e finanțat aeroportul
AEROPORTUL TRANSILVANIA. După ratarea licitatiei de la jumătate lunii septembrie pentru piese balizaj, conducerea administrativă a Aeroportului Transilvania din Târgu Mureș organizează luni, 4 noiembrie, o nouă licitație pentru achiziția unor corpuri de iluminat.
Mai exact, se vizează achiziționarea a 36 de becuri încastrate, uni și bidirecționale, de diferite puteri, în valoare totală de aproximativ 96.400 lei, după ce la sfârșitul lunii trecute Consiliul Judeţean (CJ) Mureş a aprobat o investiţie de aproape 4 milioane de lei (exact: 3.933.360,46 lei), privind balizarea (sistemul de iluminare) platformei de parcare a avioanelor. Din această sumă, peste 1,1 milioane de lei se alocă în acest an, restul urmând să se aloce anul viitor.
De altfel, conform bugetului CJ Mureș, se estimează că în perioada 2019-2020 se vor chetui 14 milioane de lei pentru sisteme de securitate aeroportuară, 2,7 milioane de lei în acest an și 11,3 milioane de lei anul viitor.
De ce se rezumă la un număr mic de pasageri
Din documente oficiale aflate în posesia msnews, în primele 9 luni ale anului 2019, Aeroportul Transilvania a avut 132.616 pasageri, estimarea până la finalul anului fiind de 153.034 pasageri, adică o medie de peste 12.700 de pasageri pe lună (pentru comparație, anul trecut, în 5 luni de funcționare – a fost deschis în 25 iunie 2018 -, aeroportul a avut 63.764 de pasageri, adică o medie de peste 10.600 de pasageri pe lună).
De ce au un număr atât de mic de pasageri, după o investiție care a avizat modernizarea pistei și după alte numeroase investiții în acest sens? Răspunsul e simplu: pentru a primi ajutor de stat, aeroportul trebuie să mențină un trafic de sub 200.000 de pasageri pe an.
Cu cât e finanțat aeroportul
Pentru cei familiarizați cu înțelegerea funcționării unei afaceri: Aeroportul Transilvania are venituri de 10.650.000 de lei. Din aceștia bani, peste 50% (5,5 milioane de lei – este aproximativ suma necesară tuturor cheltuielilor cu personalul) vin din subvenții/ajutor de stat (plătiți din bugetul județului).
Peste aceste sume, în 2019, la cifra de afaceri a Aeroportului Transilvania se mai adaugă încă peste 11,8 milioane de lei (exact: 11.860.000 de lei) primiți cu destinație exactă, pentru investiții, din bugetul de stat (în urma trocului politic de susținere de către UDMR a Guvernului PSD) via Consiliul Județean Mureș.
O subliniere, conform unei adrese semnate de președintele CJ Mureș, se estimează că în 2020 suma totală din bugetul județului alocată pentru investiții și exploatare la Aeroportul Transilvania va fi de 27.461.000 de lei.
… iar se extinde pista
Colateral subiectelor scrierii, despre o nouă alocare financiară din bugetul județului pentru aeroportul mureșean. De abia a fost reabilitată pista de aterizare/decolare a Aeroportului Transilvania (cu cântec îndelungat, dosare DNA, prelungiri de termene – și din bugetul județului, cât toate celelalte aeroporturi s-au modernizat pe bani europeni, sau în cel mai rău caz pe bani din bugetul statului), că se pregătește o nouă intervenție.
Respectiv, conform unei decizii a CJ Mureș din 2018 (la câteva momente după redeschiderea pistei, implicit a Aerportului), pista urmează să fie extinsă (prelungită) în ambele capete. Numai că teren în proprietate nu prea mai este, așa că s-a decis achiziția terenului necesar (1,57 hectare) din patrimoniul comunei Sânpaul, în acest sens fiind repartizată suma de 837.000 de lei.
Cătălin VISCHI