AU REUȘIT – Echipa medicului mureșean Horațiu Suciu, primul transplant de cord din 2020

3
18709

TRANSPLANT DE CORD. Un pacient în vârstă de 40 de ani este beneficiarul primului transplant de cord realizat în acest an în România, de echipa condusă de medicul Horațiu Suciu, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureş.

 

Cordul a fost prelevat în cursul zilei de luni, 13 ianuarie 2020, de la Spitalul de Neurochirurgie “Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iaşi, așa cum a anunțat msnews AICI. Medicul Horațiu Suciu a subliniat, după intervenție, că, din cauza vremii, s-a depus un efort conjugat al echipei de prelevare, al SMURD și al MAI, pentru ca inima să ajungă în timp util la spitalul din Târgu Mureș. Practic, de la Iași elicopterul SMURD a aterizat în județul Harghita, de unde a fost preluat de o ambulanță SMURD, care, însoțită de un echipaj al Poliției, a transportat inima în Târgu Mureș.

 

Donatorul a fost un adolescent în vârstă de 15 ani, din judeţul Galaţi, aflat în moarte cerebrală din cauza unui anevrism cerebral rupt, conform coordonatoarei Centrului Regional de Transplant din Iaşi, Raluca Neagu. Intervenția a decurs fără probleme, a precizat dr. Suciu.

 

În 2018 și 2019, în România s-au efectuat câte 6 intervenții de transplant de cord, toate reușite și toate la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară a IUBCvT Târgu Mureş. Anul trecut, primul transplant a fost făcut în luna martie, iar faptul că în acest an s-a reușit un transplant încă de la începutul anului dă speranțe că “2020 va fi un an mai bun, dacă va fi dublat de eforturi mai mari din partea organizatorilor de sănătate”, a mai precizat dr. Suciu.

 

Andrada VLAS



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

3 COMENTARII

Lasă un răspuns la Bicajanu Constantin Catalin Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here