BUNI GOSPODARI – A fost semnat contractul pentru execuția unei noi cârciumi a Primăriei Târgu Mureș: 382.500 de euro

DIN BANII TĂI. Vă dau o veste proastă, dar din optimism vă puteți lua dreptul de a o considera bună, măcar pentru că putea fi și mai proastă decât este: municipalitatea Târgu Mureș, această structură administrativă locală strălucit manageriată de Întâiul strateg al urbei, Dorin Florea, va cheltui din banii orașului, adică ai voștri, 382.500 de euro pentru a-și mai face o cârciumă. Pe Platoul Cornești.

 

Vestea bună e că puteau să cheltuie cu 365 de euro mai mult (atât estimase municipalitate, inițial, că vrea să risipească pentru această investiție inutilă și fără nicio legătură cu administrația publică locală – mărturisesc că nu am mai întâlnit vreo altă primărie de municipiu care să administreze cârciumi, dar viața ne demonstrează mereu că e reală zisa americanizată “Never say Never”, dacă până și Justin Bieber o cântă!).

 

A fost semnat contractul

 

Contractul pentru proiectarea și execuția “Terasei-restaurant cu belvedere în zona amfiteatrului de la Platoul Cornești, cu proiectele aferente” a fost semnat deja, în 2 aprilie 2019, numai că încă nu vi s-a comunicat acest fapt, ca și cum nu v-ar interesa deloc pe ce vă cheltuie aleșii banii.

 

Și e vorba de ceva bani, ziceam, 1.820.700 de lei (echivalentul a 382.500 de euro) – inițial, cheltuiala era estimată la 1.822.440 de lei, dar câștigătorul licitației (o asociere de firme pe care, ne scuzați, o deconspirăm imediat) a zis să-și facă un pustiu de bine și să economisească din bugetul urbei fantastica sumă de 365 de euro. S-au mulțumit cu mai puțin :).

 

Pentru ce se cheltuie suma asta de 382.500 de euro? Pentru edificarea unei mici cârciumi cu vreo șapte mese (28 de locuri în interior) și cu o terasă descoperită (cu 74 de locuri, adică încă vreo 18 mese).

 

Cine încasează banii

 

Cine încasează banii? Asocierea de sereleuri Construct Mapcom & Korondi Árcsó, ceea ce-nseamnă că-s destoinice. Să-i cunoaștem pe executanți și, evident, încasatori (ai banilor).

 

Construct Mapcom (cu sediul pe strada Insulei din Târgu Mureș) reprezintă o mică parte din posesiunile familiei Plopeanu. Firma e administrată de Alin Doru Plopeanu și o are ca asociat (cu 50%) pe soția sa, Adina Gabriela Plopeanu (administrator al futuristului hotel Privo și fiica milionarului Emil Morariu, fost acționar al fabricii de bere Bere Mureș, firmă vândută în 2008 către Heineken cu 150 milioane euro).

 

Sereleul Korondi Árcsó este înregistrat în Harghita și este administrat de Balázs Francisc, fiind implicat, printre altele, și în contractul de anul trecut (rupt în mai multe loturi) privind achiziția și montarea/amenajarea a 10 locuri de joacă din munciipiul Târgu Mureș.

 

Lucrarea cu crâșma trebuie executată într-un an (trei luni pentru proiectare, nouă luni pentru execuție).

 

Cine a decis asta (nume și prenume)

 

Știu că vă bucurați cu toții că, după ce v-ați plătit taxele și impozitele, banii adunați se cheltuiesc cu folos, adică pentru construirea unei alte cârciumi și de aceea vreau să vă spun și numele și prenumele persoanelor cărora li se datorează asta, poate vreți să le mulțumiți. În afara primarului Dorin Florea, puteți să le mulțumiți și consilierilor locali care au aprobat această investiție care duce, fără doar și poate, la progresul și dezvoltarea orașului.

 

Cine  a votat “Pentru” făcând posibilă împlinirea visului primarului Florea de a adăuga la panoplia Primăriei încă o crâșmă? 16 din cei 23 de consilieri locali, respectiv consilierii UDMR și PNL de la vremea aceea (28 iunie 2018). Adică următorilor: cei 10 consilieri udemeriști – Peti Andrei, Grigore Makkai, Magyari Előd, Csiki Zsolt, Bakos Levente Attila, Bakó Szabolcs, Furó Judita, Mózes Levente Sándor, Kovács Lajos Alpár și Szászgáspár Barnabás (care după aceea ședință s-a retras din CL Târgu Mureș) – și cei șase consilieri liberali – Pavel Dumitru, Vasile Miculi, Theodora Mariana Nicoleta Benedek, Liviu Radu Todoran, Dumitru Matei și Călin Moldovan.

 

 

Pe cei de mai sus să-i felicitați pentru realizare: 382.500 de euro cheltuiți din banii orașului pentru construcția a încă unei cârciumi.

 

Cei trei consilieri POL (Pápai László Zsolt, Radu Bălaş, Tatár Lehel) au votat împotrivă, iar cei patru consilieri PSD (Sergiu Vasile Papuc, Constantin Bogoşel, Sebastian Emil Pui, Cristian Bratanovici) s-au abținut, însă opoziția a fost inutilă: hotărârea a fost adoptată cu 16 voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi 4 abţineri.

 

Dumitru și concluzia epocală

 

La ședința din iunie 2018, când cei 16 aleși locali s-au predat în fața propunerii lui Florea de a plăti din banii orașului edificarea unei noi cârciumi, consilierul liberal Dumitru Matei (unul din cei cinci pe care l-au dat cei de la PNL afară din partid și din forul deliberativ) a avut o reacție verbală aparent controlată pe care o consemnăm aici pentru a rămâne în analele “Istoriei Primăriei care-și construia cârciumi”. Și pentru a vedea și târgumureșenii pe cine au ales să-i reprezinte.

 

Dumitru a zis așa: „Îmi aduc aminte de momentul la care s-a încercat, la vremea respectivă, Platoul Corneşti să se amenajeze de către dl. primar, de către Primăria municipiului Târgu Mureş, aşa cum astăzi arată… Câte piedici şi câţi au fost contra la vremea respectivă! Astăzi ne mândrim cu aşa ceva! E plin Platoul de familii tinere cu copii, oameni în vârstă care se plimbă… E un lucru superb acolo! De ce să nu avem şi un asemenea restaurant acolo? Nu contează cine-l face! Nu a făcut lumea privată nici Platoul Corneşti, nici Weekend-ul, l-a pus Primăria municipiului Târgu Mureş! Un asemenea loc e ceva frumos, e o panoramă frumoasă, e o altă chestiune care poate să atragă cetăţenii acolo şi să se simtă bine. De ce să nu facem chestiunea aceasta?”. Awesome!

 

Cârciuma fenomenală de aproape 400.000 de euro care se va construi pe Platoul Cornești nu este prima edificată. În 2011, tot administrația orașului aflată sub controlul lui Dorin Florea, a finanțat, tot pe Platoul Cornești, Căsuța din Pădure. Aceasta a fost prezentată la vremea respectivă ca fiind un fel de ceainărie în care “se vor comercializa doar produse naturale, făcute de producători autohtoni, fără E-uri” (l-am citat pe primarul Florea). Astăzi, e un fel de cofetărie-pub, unde bei bere și Coca-Cola-n draci, sigur făcute de producători autohtoni, fără E-uri.

 

Atunci, în 2011, în Căsuța din Pădure s-au investit 40.000 de euro din pușculița orașului. La opt ani de la acea faptă premeditată, pretențiile au crescut. De aproape 10 ori. Și cele financiare.

 

Cătălin VISCHI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare