CHEF DE 1 MAI – Scandalul unor localnici din zona Valea Rece din Târgu Mureș cu forțele de ordine, sfârșit cu un arestat pentru trei infracțiuni de ultraj

SCANDAL CU ULTRAJ. În Târgu Mureș, Ziua Internațională a Muncii – 1 Mai nu a fost sărbătorită doar în case, așa cum au cerut autoritățile, ci și în zona cunoscută sub denumirea „La platou”, de pe strada Valea Rece. Mult după miezul nopții, în jurul orei 2.00, Poliția Municipiului Târgu Mureș a surprins „un grup mai mare de persoane” care “tulbura ordinea și liniștea publică prin folosirea la intensitate mare a unor aparate de muzică”.

 

La faţa locului au fost dirijate mai multe echipaje de poliţie care i-au somat pe petrecăreți, însă aceștia “s-au adăpostit în curtea unei locuinţe de unde au aruncat cu pietre, bâte și alte obiecte în direcţia echipajelor de poliţie” (polițiștii și autospecialele nu au fost lovite, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș).

 

Una din persoanele recalcitrante, ce avea asupra sa o rangă metalică de aproximativ 1,5-2 metri lungime, a încercat să îi lovească pe jandarmii sosiți la fața locului, ridicând ranga metalică deasupra capului și gesticulând amenințător cu intenția de a intimida.

 

În cursul zilei de 2 mai, ca urmare a sesizării Poliției Municipiului Târgu Mureș, a fost înregistrat un dosar penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş și a început urmărirea penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice și ultraj.

 

În 3 mai, procurorul de caz a pus în mișcare acțiunea penală față de trei inculpați, iar față de unul din aceștia (Marius Gritto), în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de ultraj asupra a trei jandarmi, a fost formulată o propunere de arestare preventivă, admisă de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Târgu Mureș.

 

Persoana acuzată de trei infracțiuni de ultraj, care a cerut să fie cercetată sub control judiciar sau sub arest la domiciliu, va fi cercetată în stare de arest preventiv pe o durată de 30 de zile, până în 1 iunie 2020 inclusiv.

 

Vali STOICA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare