DESCOPERIRE – Tezaur dacic din argint și aur descoperit la Ernei

TEZAUR. La sfârșitul lunii octombrie, un pasionat arheolog amator mureșean, regizorul Harsányi Zoltán-Zsolt (directorul Departamentului de Teatru, Arte vizuale și Științe ale Comunicării al Facultății de Arte în limba maghiară de pe lângă Universitatea de Arte din Tîrgu Mureș) a descoperit în Ernei un tezaur dacic de la jumătatea secolului I î.Hr., considerat de specialiști drept cel mai important tezaur din perioada respectivă din colecţia muzeului.

 

Tezaurul descoperit de regizorul Harsányi este format din 64 de piese de podoabă (fibule, coliere, brăţări, pandantive, lanţuri, verigi), majoritatea din argint de 98%, trei dintre piese fiind pandantive din aur în formă de amforă. După ce a găsit piesele din argint și aur, Harsányi a luat imediat legătura cu directorul Muzeului Judeţean Mureş, Soos Zoltan, şi a predat piesele a doua zi. Acestea au fost curăţate şi conservate, în fază primară, pentru a putea fi prezentată descoperirea, însă urmează să treacă printr-un proces de conservare mai amplu.

 

Tezaurele dacice din Mureș

 

Zona Mureşului Superior, în care a fost descoperit tezaurul dacic, este una în care se crede/credea că au fost destul de puține așezări dacice, conform arheologilor mureșeni. Acesta este cel de-al doilea tezaur dacic descoperit în județul Mureș care va fi păstrat în colecția unui muzeu local – primul, găsit în vara anului 2014, este format din 14 piese din argint (cercei, colane, inele, verigi), care cântăresc 315 grame, și a fost descoperit în comuna Mădăraș tot de un arheolog amator, Ioan Gal (acel tezaur a fost estimat la 25.000 de euro și a fost cumpărat cu 10.000 de euro de Muzeul Județean Mureș).

 

În schimb, primul tezaur dacic despre care există date certe că a fost descoperit în județul Mureș este cel de la Petelea, descoperit întâmplător în anul 1869, pe ogorul unui țăran. Acel tezaur, format din 200 de piese din care 198 monede dacice schyphate (emise în jurul sec. I. î.Hr.) și două tetradrahme ale Macedoniei Prima, a părăsit județul, piese din acesta fiind păstrate astăzi la muzee din Sibiu, Budapesta și Viena.

 

Al doilea tezaur dacic din argint (Latène III) a fost descoperit pe teritoriul județului Mureș în anul 1878, în satul Senereus din comuna Bălăușeri, cu prilejul săpării viei lui L. Reissenberg. Podoabele și monedele erau păstrate într-un vas din lut, cenuşiu, cu gâtul strâmt. În vas erau o brăţară-spirală din sârmă, cu capetele lăţite, decorată pe partea exterioară, terminată cu protome stilizate în formă de capete de şarpe, un colier (torques), cârlige pentru închis, trei inele de sârmă împletită, cu capetele răsucite în jurul sârmei, un lanş şi o fibulă de tip Neuheim, în forma unei linguri. Asociate tezaurului erau 10 monede republicane romane din argint, cea mai târzie fiind emisă de Iulius Caesar (44 î.Hr.). Tezaurul se află la Muzeul Brukenthal din Sibiu.

 

De asemenea, descoperirea accidentală a fibulei de tip passementerie (cu spirale, scut și pandantive) de la Suseni, obiect de peste 300 de grame din bronz care a modificat actuala stemă a judeţului, fiind încorporată în aceasta – găsită în 1924, de muncitorii care încărcau vagoane cu argilă pentru Fabrica de Cărămizi din sat (aceasta a fost găsită într-un vas ceramic – care nu s-a păstrat -, alături de alte obiecte din bronz, în majoritate fragmente). Este păstrată la Muzeul Județean Mureș.

 

Tezaurele romane din Mureș

 

În schimb, în județul Mureș, chiar și în Ernei au fost descoperite mai multe monede și tezaure romane. De pildă, în 1939, în Petelea s-a descoperit o monedă romană de argint din vremea împăratului Comodus. Tot în secolul trecut, la Ernei a fost descopeit un denar roman republican emis de către magistratul Publius Crepusius în anul 82 î.Hr.

 

Și tot în comuna Ernei, pe coasta dealului din satul Icland, la 24 iulie 1978, un localnic a descoperit un tezaur de monede romane republicane compus din două tetradrachme thasiene şi 34 denari republicani (ulterior, acestea au ajuns în posesia Cabinetului Numismatic al Academiei Române). De asemenea, la Glodeni, în secolul al XIX-lea, a fost descoperit un tezaur roman de secol II î.Hr.; la Vădaș a fost descoperit un tezaur monetar roman încadrat în secolele IV-IX; la Dâmbău-Fânaţele Mari (comuna Adămuș), un tezaurul monetar roman imperial încadrat în neolitic; la Albești – tezaur de denari republicani romani; în comuna Band (aproape de înălţimea „La Râpe”) a fost găsit tezaurul moentar roman de secol III; la Bogata – tezaurul de tetradrahme; la Dumbrăvioara – secolul I-II d.Hr.; la Gălești, în imediata vecinătate a castelului Mikó (depozitul monetar roman republican de secol II î.Hr.); la Hărănglab (tezaur de secol I-III d.Hr.).

 

Cătălin VISCHI

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare