DOCUMENTARISTICĂ – Istoria completă a Căminului Ucenicilor Români din Tîrgu Mureș, clădire edificată într-un deceniu și finalizată în urmă cu 83 de ani

ARHIVĂ. Clădirea care astăzi găzduiește Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Mureș și Inspectoratul Teritorial de Muncă este fostul Cămin al Ucenicilor Români, ulterior botezat Avram Iancu, clădire emblematică a municipiului Târgu Mureș, nu neapărat datorită valorii arhitecturale (este, totuși, pe lista monumentelor istorice de importanță locală), cât mai ales a poveștii țesute pe seama sa.

Considerând incompletă și cu sincope în privința adevărului istoric al clădirii, msnews și-a propus să refacă povestea adevărată a edificiului în privința căruia opinia publică locală a fost mereu dezinformată că se datorează fostului primar din perioada interbelică, avocatul Emil Dandea, unul dintre administratorii merituoși și vizionari, un progresist prin excelență, fără-ndoială. O paternitate clară. Însă nereală, pentru că este incompletă. Informațiile în baza căruia a fost concepută scrierea de față vin din surse oficiale (arhive locale, județene și naționale), completate cu consemnări verificate din presa vremii.

„Pater noster” nu era o persoană, ci un grup

Se cunoaște extrem de exact momentul în care a-nceput viața Căminului Ucenicilor Români din Tîrgu Mureș: 8 aprilie 1924. Atunci, Consiliul orășenesc a aprobat (prin Hotărârea nr. 7012) donarea unui teren al municipalității și suma de 646.000 de lei pentru edificarea Căminului. Trebuie subliniat faptul că primarul de atunci al urbei era avocatul liberal Emil Dandea, în același timp acesta făcând parte și dintr-un comitet de conducere, format din 17 persoane, care au gestionat de-a lungul timpului proiectul de edificare.

Președintele acestui comitet era dr. Aurel Baciu, avocat de profesie, un intelectual de marcă al Mureșului (originar din comuna Nadeș), fost delegat al județului în Marea Adunare Națională din Albă Iulia, fost jurisconsult al județului (funcție similară astăzi cu cea de secretar al județului), deputat. La vremea respectivă, Baciu era președintele Partidului Poporului Mureș. Din comitetul condus de Baciu (viitor subsecretar de stat în Ministerul de Justiție), pe lângă primarul Dandea, mai făceau parte prefectul Ioan Veșcan, Nicolae Oprean (membru în conducerea Băncii Genrale de Comerț), Cimpoca, farmacistul Victor Merea (pe atunci membru în Comisia permanentă a judeţului Mureş-Turda şi membru în Societatea economică şi în Consiliul igienic al judeţean, cel care avea să conducă Camera de Comerț și Industrie Reghin), Gheroghe Vlasa, cei doi protopopi români etc.

Strategia vremii era simplă: marile proiecte erau gândite de grupări de intelectuali (nu de indivizi) și erau puse în practică formând comitete de implementare (cum s-ar numi astăzi) din reprezentanți de marcă ai instituțiilor decidente (administrativ și financiar). De aceea, în mai toate proiectele puse în practică în perioada interbelică, veți găsi în comitelele de conducere primari, prefecți, deputați, bancheri, preoți (care puteau forma coeziunea cetățenească și implicarea financiară a oamenilor în respectivele proiecte prin donații).

Povestea financiară a unei clădiri

Implicit, chiar dacă în aparență Căminul a fost construit din vrerea și banii primarului Dandea (care a convins Consiliul orășenesc să doneze terenul și să aloce banii necesari), în fapt banii au venit doar parțial din bugetul local. Să vedem desfășurarea financiară: până în 1926, Primăria Tîrgu Mureș a contribuit cu 1.885.000 de lei, Camera de Comerț Mureș cu 900.000 de lei, Prefectura Mureș cu 343.000 de lei, 83.000 de lei au venit din donații locale, însă cea mai mare sumă a fost dată de statul român: 2.120.000 de lei. Așadar, în primul an construcția a fost finanțată cu peste 5,3 milioane de lei din care statul a dat 40% și municipalitatea 35%.

În următorii doi ani (1927-1928), aceiași finanțatori au virat, în total, proiectului doar 2.133.000 lei, adică mai puțin de jumătate din alocările financiare ale primilor doi ani. Oricum, de reținut, că în primii patru ani, Căminul Ucenicilor Români a înghițit 7,5 milioane de lei. Apoi, până în 1933, din cauza divergețelor politice dintre liberalii mureșeni (care erau atunci în opoziție) și Baciu (care o perioadă, până în 1927 a făcut parte din partidul guvernamental), s-au alocat doar 600.000 lei și se vorbea chiar de o abandonare a proiectului. În 1929, din lipsa banilor, Baciu a trimis chiar ucenicii „la vatră”, cum menționa presa vremii, și apoi nici măcar n-a mai convocat consiliul („eforia”).

În 1934, într-adevăr, primarul Dandea apelează la ministrul liberal Alexandru Lapedatu (fost Ministrul Cultelor și Artelor în șase guverne și ministru de Stat în patru guverne, președinte al Senatului României și al Academiei Române), care, la rândul său, a apelat la ministrul Muncii, Ion Nistor și proiectului din Tîrgu Mureș i s-au mai alocat de la bugetul de stat încă 3 milioane de lei, suficienți pentru finalizarea unei clădiri care a ajuns la valoarea totală investită de 11,1 milioane de lei.

Pentru comparație, în 1929, prețul unui kilogram de aur fin era de 111.111 lei. Dacă doriți o metaforă parțial acoperită de realitatea financiară a vremii, clădirea Căminul Ucenicilor Români din Tîrgu Mureș a costat 100 de kilograme de aur fin, adică peste 3,5 milioane de euro în valoarea de astăzi.

Dar construcția a fost una reușită, clădirea fiind inaugurată în toamna anului 1935 – primele mari reparații s-au făcut abia în 2016, după mai bine de opt decenii, când s-au investit 878.000 de lei pentru lucrări și reparații la învelitoare și fațade, precum și pentru restaurarea tâmplăriei și a elementelor din piatră artificală.

Motivația dublă

Motivația edificării Căminului Ucenicilor nu ține doar de latura de dezvoltare economică (prin crearea unor structuri de educație a viitorilor meseriași din industrii), ci și de revigorare a economiei locale, situaţia unor stabilimente industriale aparţinând municipialității fiind în anii de după Primul Război Mondial în profund regres.

Printre fabricile municipalității care au pierdut enorm din capacitatea de producție (fapt cauzat atât deprecierii din timpul războiului, dar și a lipsei comenzilor, stare generată de regresul economic european) era și Fabrica de Cărămidă, care a acumulat datorii de 1,3 milioane de coroane și care funcționa la jumătate din capacitate. Numai că fabrica avea pe stoc marfă de 2,8 milioane de lei și avea de încasat 1,4 milioane de lei. Însă nimeni nu construia, nimănui nu-i trebuiau cărămizi (mai era și concurența, după război, în zonă dezvoltându-se două afaceri private).

În asta a constat meritul primarului Dandea (și a echipei sale): a creat proiecte (Catedrala ortodoxă, Căminul Ucenicilor etc.) care aveau nevoie de materiale de construcție. În acest fel a revigorat estitica urbană și a relansat stabilimente industriale care altfel ar fi intrat în faliment. De exemplu, în 1925, când a început edificarea Căminului Ucenicilor, fabrica de cărămidă din Târgu Mureș a înregistrat o creștere de 25% a producției.

Cătălin VISCHI