EXCLUSIV – Primele măsuri ale grupului austriac Leier după preluarea producătorului de ceramică Siceram Sighișoara

DUPĂ TRANZACȚIE. Doar de câteva zile au trecut de când Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care firma mureșeană Siceram SA Sighișoara a fost preluată, prin subsidiară din România, Leier Rom SRL, de grupul austriac Leier International (care are ca principală activitate fabricarea produselor din beton pentru construcții și care a fost construit pe bazele Leier Baustoffe GmbH & Co KG) și au apărut primele decizii manageriale.
Manageri și administratori noi
Pentru început, holdingul controlat de austriacul Michael Leier, a demarat, la începutul lunii februarie, o campanie de recrutare a viitorilor manageri (comerciali și tehnici) pentru filiala Siceram Sighișoara (care acum are aproximativ 250 de angajați), posturi pentru care a anunțat că oferă o remunerație lunară de 2.500 de euro + bonusuri + diverse alte beneficii.
Apoi, în 4 martie 2020, Leier (foto mic stânga) vrea să schimbe nu doar managerii, ci (evident) și întreg Consiliul de Administrație, format acum din 9 persoane (președinte CA Damian Florian Sbârcea – director general, Marcel Pora – director tehnic, Nicolae Neag – director comercial, Marius Octavian Morăreanu – director economic, Adrian Petre Chirpereanu, Alexandrina Stela Marian, Kerestély Árpád, Minodora Orășanu, Pamfil Mărginean).
Cei 9 vor fi înlocuiți de 3 persoane, așadar firma sighișoreană va avea un Consiliu de Administrație compus din 3 administratori (aleși pe perioadă de un an de Adunarea Generală a Acționarilor – AGA, prin vot secret), față de 9 cum era până acum.
După numirea celor trei administratori ai Siceram SA, aceștia vor delega conducerea firmei unui nou director general, care (scriptic) urmează să-și formeze echipa managerială (practic, îi va fi impusă de patronul decident, altfel nu s-ar desfășura chiar acum acel exercițiu de recrutare a viitorilor manageri comerciali și tehnici).
Altă măsură importantă este decizia contractării împrumuturilor bancare. Dacă până acum această decizie era luată de AGA, acum va fi trecută în sarcina Consiliului de Administrație (adică a celor 3 persoane decise de Leier). Tot noul Consiliu de Administrație va putea decide și gajarea unor utilaje, imobile sau alte active ale societății (atribut inexistent până acum în statutul societății sighișorene).
Cum și ce a cumpărat Leier
Leier Rom a încheiat inițial un acord cu acţionari care totalizau peste 40% din acţiunile Siceram, ulterior dobândind “controlul unic direct asupra Siceram Sighișoara” (după ce a lansat o ofertă directă de cumpărare și celorlați acționar minoritari), conform Consiliului Concurenței.
Siceram Sighișoara este un producător de cărămizi, țigle și alte produse pentru construcții din argilă arsă. Deși Siceram era o societate închisă, în care, din martie 2004 acțiunile puteau fi vândute doar celorlalți acționari, sau moștenite, tranzacția fabricii, aflată în dificultate în pofida creșterii cifrei de afaceri din 2019 cu peste 20%, a fost posibilă după ce în primăvara anului trecut, acționarii au decis modificarea Regulamentului de transmitere al dreptului de propietate asupra acțiunilor Siceram SA.
Siceram, care a fost privatizată în anul 1995 și activele firmei erau deținute de mai mulți proprietari, cu un control majoritar al administratorului Damian Florian Sbârcea (prin acțiunile pe care le deține familia sa prin el, Rodica Georgeta Sbârcea și Stelian Sbârcea) – alți acționari erau Daniel și Marius Oltean, Marcel Pora, Nicolae Neag, Marius Mărărean, Adrian Homorozan și Virgil Toma.
Fabrica de cărămizi și țigle ceramice Siceram SA Sighișoara a fost fondată în anul 1907 de frații Johan și Carol Letz, lângă un deal argilos, inițial ca o fabrică cu caracter de manufactură. A fost industrializată în scurt timp, de fiul lui Johan, arhitectul Hans Letz. Acum, Siceram are o capacitate de producție lunară de 24.000 de tone de cărămizi și 1,4 milioane de bucăți de țigle.
Anul trecut, austriecii de la Leier au preluat, tot prin subsidiara din România, producătorul de cărămizi și blocuri ceramice Brikston Construction Solutions SA (fosta Ceramica Iași). În acest moment, holdingul austriac deține peste 40 de fabrici în șapte țări (Austria, Ungaria, Polonia, Slovacia, România, Croația și Ucraina).
Liviu DAMIAN