FAPT – Județul Mureș, locul 4 la nivel național în privința numărului de pensionari de boală

PENSII DE BOALĂ. La finalul anului 2018, 11,5% din numărul pensionarilor din România erau pensionari de invaliditate. Numeric, România plătea 543.159 de pensii de invaliditate (așa-numitele “pensii de boală”) – comparativ cu finalul anului 2017, pensiile de invaliditate înregistrau o scădere procentuală de aproximativ 6,7%.

 

Circa 50% dintre acești pensionari erau încadrați în gradul III de invaliditate (ceea ce înseamnă că respectivii și-au pierdut parțial – cel puțin jumătate din – capacitatea de muncă, dar ar putea să muncească o jumătate de normă), anul trecut, însă, numărul acestora a scăzut procentual cu 7,4%.

 

Conform legii, pensionarii încadrați în gradul III de invaliditate (care au o pensie medie de 637 de lei/lună) au obligația de a se prezenta anual la expertize gestionate de medicii din cabinetele teritoriale de expertiză medicală ale Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, fiind considerați cu potențial de însănătoșire și reîncadrare în muncă cu o normă întreagă.

 

În cazul neprezentării, persoanele respective sunt suspendate de la pensie (respectiv sunt considerați însănătoșiți) – aceasta este, în principal, explicația scăderii numărului lor în 2018.

 

Conform statisticii naționale cuantificate de Institutul Național de Statistică, cei mai mulți pensionari de invaliditate (beneficiari ai pensiilor de boală) sunt în București (53.070 de persoane), Bihor (27.541 de persoane), Prahova (20.675 de persoane) și Mureș (19.531 de persoane). În cazul pensionarilor de invaliditate de gradul III (cu capacitate redusă de muncă și potențial de însănătoșire), județul Mureș se situează pe locul 3 la nivel național, după București și Bihor.

 

Andrada VLAS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare