Imperativul categoric al lui Kant 2.Imperativul categoric: 3 căi către bunătatea morală

FILOZOFIE. Pentru a determina dacă o anumită acțiune este în concordanță cu îndatoririle noastre, Kant are la îndemână un instrument pentru a încerca să acționăm corect – imperativul categoric. Imperativul categoric ne poate spune ce acțiuni sunt moral permise și interzise.

Există trei formulări ale imperativului categoric:

1. Maxima universalizării — acționați astfel încât să puteți dori ca aceasta să devină o lege universală pentru toți.
2. Maxima demnității umane — acționează astfel încât să tratezi întotdeauna omenirea ca un scop în sine, niciodată ca pe un mijloc.
3. Maxima autonomiei — acționează ca și cum ai fi motivat de propria ta raționalitate, nu din surse exterioare.

În timp ce toate trei sunt importante, Kant a scris că cea mai fundamentală maximă este prima – maxima universalizării. Din acest motiv, ne putem concentra atenția doar asupra acestei formulări a imperativului categoric fără (multă) griji de a înfuria vreo apariție kantiană.

Conform maximei universalizării, trebuie să luăm acțiunea în cauză și să traducem acțiunea într-o maximă, o regulă de acțiune. De acolo, trebuie să ne imaginăm o lume în care întreaga umanitate realizează această acțiune. Să presupunem că este cazul că realizarea acțiunii în lumea noastră imaginară ar deveni din punct de vedere logic imposibil. Aceasta ar însemna că acțiunea în cauză este greșită din punct de vedere moral și, prin urmare, interzisă.

Cu alte cuvinte, dacă acțiunea încetează să existe din cauza universalizării, acțiunea este interzisă. Dacă lumea imaginată este doar neplăcută sau dificilă din cauza universalizării acțiunii, atunci totul e clar!