INCIDENT – Azomureș va cere ca Transelectrica să-i plătească daunele cauzate de oprirea și repornirea combinatului de îngrășăminte chimice

DAUNE. Cel mai mare producător de îngrășăminte chimice din România, Azomureş din Târgu Mureş, controlat de elvețienii de la Ameropa, care a fost nevoit să-și oprească producția timp de peste două zile în urma masivei avarii din sistemul naţional de transport al energiei electrice de vineri, 8 ianuarie 2021, a anunțat că va cere Transelectrica, transportatorul naţional de energie electrică, să achite costurile de oprire și repornire a instalațiilor de producție.

 

Instalaţiile din Combinatul Azomureş sunt echipate cu sisteme independente de blocare şi există proceduri clare de oprire. Azomureș a reluat producţia la parametri normali abia luni, 11 ianuarie. Ultima situaţie similară a fost înregistrată de Azomureş în anul 2015.

 

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a precizat că pana de curent a fost un incident la nivel european a cărui victimă a fost și România, iar cei afectați vor putea primi despăgubiri fie de la cel care va fi găsit vinovat, fie dintr-un fond european.

 

Potrivit Transelectrica, vinerea trecută, la ora 15.05, s-a produs un incident la nivelul rețelei electrice de transport europene interconectate, care a condus la declanșarea mai multor echipamente din rețelele electrice de transport atât din România, cât și din alte țări, la nivelul României fiind afectată zona de nord-vest. Rețeaua Electrică de Transport din România a fost readusă la condițiile normale de funcționare în jurul orei 16.00, toți consumatorii afectați fiind realimentați în jurul orei 16.45.

 

Liviu DAMIAN

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultimele articole

Articole Similare