Castelul Kemény – Brâncovenești (foto: coalitie.castelintransilvania.ro)

INIȚIATIVĂ – Castelul Kemény (sec. XVI-XIX) din Brâncovenești, proprietate privată, va fi deschis publicului în 26 mai

PORȚI DESCHISE. Evenimentul „Piknik – Săptămâna Castelelor Deschise”, organizat de Coaliţia Castel în Transilvania, care se alătură în acest fel iniţiativei „Private Heritage Week” (Săptămâna Patrimoniului Privat) lansate de către organizaţia European Historic Houses din Bruxelles, va face posibilă vizitarea Castelului Kemény (sec. XVI-XIX) din Brâncovenești, proprietate privată.

 

Scopul acestei iniţiative este de promova clădirile monumente (castele, conace etc.) private din Europa prin a le deschide publicului larg în perioada 24-27 mai. Castelul din comuna mureșeană Brâncovenești va fi deschis publicului în 26 mai, începând cu ora 10, au anunțat organizatorii evenimentului.

 

În acea zi, la Castelul Kendy-Kemény se vor organiza activităţi în aer liber pentru copii, trei tururi ghidate (la orele 12, 13 şi 14), un concert de vioară susţinut de Ádám Tamás, un spectacol de dans oferit de Grupul de Dans Helikon din Brâncoveneşti, un picnic şi o expoziţie de pictură din colecţia dr. Sándor Madaras.

 

Castelul Kemény din Brâncovenești

 

Castelul a fost construit la începutul secolului al XV-lea și a aparținut nobilului Losonci Dezsőfi – edificarea a început în anul 1537 și s-a finalizat în anul 1555 – conform datărilor ancadramentele ferestrelor actuale, care fac parte dintre elementele renascentiste inițiale. În anul 1610, domeniul îi aparținea lui Bethlen Gábor, voievodul Ardealului, iar apoi a trecut în proprietatea lui Gheorghe Rakoczi I. În 1648, Gheorghe Rakoczi II, ajuns la tronul Transilvaniei, donează domeniul (compus din cinci sate) lui Kemény János, viitor principe al Transilvaniei, ucis în bătălie în 1662 (familia acestuia va deține domeniul în următoarele trei secole).

 

foto: Andrei Kokelburg

În anul 1816, castelului fortificat a suferit modificări esențiale (printre care edificarea bastionului mare), realizate de István Möller la inițiativa nobilului maghiar Miklós Kemény. Castelul a fost devastat după cel de-Al doilea Război Mondial (fiind părăsit de proprietari), iar apoi a fost naționalizat, la 2 martie 1949, în perioada comunistă fiind închisoare, școală de corecție și centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică pentru copii – sanatoriul funcționând în clădire până în 2014 când edificiul a fost retrocedat urmașilor familiei Kemény.

 

foto: Andrei Kokelburg

În parcul din spatele castelului se afla mormintele unor membrii ai familiei nobiliare Kemény.

 

 

Castelul din Brâncovenești este situat în apropierea Drumul Național 15 Reghin – Toplița.

 

 

 

msnews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare