MÂNCARE – Costurile și adevărul electoral al „grijii față de pensionarii cu venituri mici” a Primăriei Tîrgu Mureș

STRATEGIE. Începând de luna viitoare, 3.000-4.000 de pensionari din Tîrgu Mureș vor primi de două ori pe săptămână câte un meniu complet care va fi plătit din banii orașului, de Primărie. Proiectul a fost inițiat de consilierul local UDMR Magyari Előd și este expus public ca fiind unul eminamente caritabil, fiind susținut de UDMR, PSD și PNL, adică de larga majoritate din forul deliberativ, controlată de primarul Dorin Florea.

 

Costurile

 

Cei care s-au opus hotărârii (cei trei consilieri de la POL, “opozanţi ai unui partid din cadrul Consiliului local”) au fost înfierați public, după o strategie de manipulare de tip marxist, pe site-ul primăriei, de aparatul plătit de primarul Florea din banii publici și mascat sub forma unui serviciu de comunicare.

 

Un meniu va costa 17 lei/zi, în consecință, anual, Primăria Tîrgu Mureș va plăti 1.836 de lei/pensionar, adică 6.426.000 de lei/an (echivalentul a aproape 1,4 milioane de euro).

 

În principiu, “grija față de pensionarii cu venituri mici” este firească într-o societate cu pretenții democratice, care se conduce și pe principiul solidarității. În fapt, proiectul alimentării din bani publici a fost creat electoral. Urmează argumentele…

 

Mâncarea electorală

 

Programul prin care Primăria Tîrgu Mureș plătește, sporadic (algoritmul fiind stabilit prin hotărâri ale Consiliului Local), mâncarea pensionarilor din oraș se numește „Să ne îngrijim bunicii” și a fost demarat în urmă cu nouă ani, în 2009. În acest an, s-au stabilit: ciclicitatea oferirii meniului plătit din bugetul local (de două ori pe săptămână), cine are dreptul la facilitate și, mai ales, s-a majorat cuantumul veniturilor celor nevoiași.

 

Astfel, în accepțiunea administrației publice, nevoiaș (care are nevoie de mâncare plătită din bugetul public) este pensionarul al căror venituri minime este de 1.500 de lei net. Formularea este, evident, discriminatorie, conform oricăror norme europene. Practic, în acest an, s-a mărit cuantumul veniturilor celor care se încadrează în primirea mâncării plătite din bugetul municipiului de la 1.162 de lei la 1.500 de lei, cu amendamentul că trebuie să fie pensionar.

 

Sublinierea a fost făcută și de consilierul POL Radu Bălaș (mă-ncurcă gândul de a mă transforma în avocatul “poliștilor”, bănuiesc că se descurcă singuri, dar au sesizat public această discriminare). Bălaș a reproșat atât mărirea cuantumului pensionarilor eligibili, spunând că o familie de pensionari care câștigă 3.000 de lei net pe lună, nu este atât de săracă încât să nu-și poată procura hrana, în contextul în  care în Tîrgu Mureș există numeroase familii de tineri care muncesc și trăiesc cu mai puțini bani pe lună, având și copii minori în întreținere, acestora municipalitatea neoferindu-le niciun ajutor similar.

 

De altfel, Bălaș a explicat că POL se opune acestei pomeni, pe care a catalogat-o electorală, nefiind o măsură care se aplică bătrânilor cu venituri atât de mici încât să nu-și poată procura hrana zilnică, ci fiind una populistă, menită să consolideze electoratul prepronderent al primarului Florea.

 

În afara tonului (zeflemitor, care, deși face parte din stilul său, atenuează impactul/importanța enunțurilor), Bălaș are dreptate. Cum a avut și în replica servită consilierului UDMR Magyari, pe care l-a avertizat sarcastic că decizia va cumula capital electoral exclusiv primarului Florea, pensionarii beneficiari ai mâncării moca asimilându-l exclusiv pe acesta cu persoana care le-a creat facilitatea, nicidecum pe cei de la UDMR (care, încurcați puțin, au votat, totuși, disciplinat și unanim “pentru”).

 

Tot în plen, s-a formulat (tot de POL) propunerea ca dacă tot sunt atât de mulți bani alocați plății mâncării pentru vârstnici, de ce aceștia nu sunt dirijați zilnic (și nu doar de două ori pe săptămână!) celor care chiar au venituri mici și nu tuturor, în grup, pe considerentul exclusiv al apartenenței la o categorie socială (pensionari). Propunere logică și, într-adevăr, bazată pe principiul solidarității reale și nu electorale. Până la urmă, și săracii ar trebui să mănânce zilnic, nu doar bisăptămânal.

 

La final, o singură subliniere: anunțul public al victoriei incomensurabile prin care Primăria plătește două meniuri complete pe săptămână pensionarilor (indiferent că aceștia pot sau nu pot să-și asigure hrana), a fost făcut de viitorul candidat la funcția de primar al municipiului Tîrgu Mureș, Claudiu Maior, care a recitat-o p-aia cu “continuăm să venim  în sprijinul pensionarilor cu venituri mici (n.red., ceea ce e fals, un pensionar care are pensie de 1.500 de lei net pe lună nu e considerat în Tîrgu Mureș ca având venituri mici), oferindu-le meniuri complete de două ori pe săptămână”.

 

Ș-a mai tras Maior un arcuș electoral (și inutil, prea puțini pensionari citind comunicatele în stil marxist-leninist de pe site-ul Primăriei) pe coarda sentimentală a pensionarilor electori: „vârstnicilor care au făcut ceva pentru acest oraş trebuie să le acordăm toată viaţa respectul şi preţuirea noastră” (ceea ce iar e fals, mâncarea nefiind dedicată celor care au făcut ceva, ci tuturor, chiar și celor care n-au făcut nimic, cu condiția să aibă pensie de până la 1.500 de lei/lună).

 

Și uite așa am consemnat înc-o faptă bună pusă greșit în scena socială a solidarității, dar perfect în cea electorală.

 

Cătălin VISCHI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare