Miercurea-Ciuc de Paștele Catolic – Cea mai mare sfințire a bucatelor din Bazinul Carpatic

SĂRBĂTOARE. Ieri dimineață, în centrul municipiului Miercurea-Ciuc, pe Platoul din faţa Palatului Administrativ, s-a desfășurat un impresionant ceremonial al slujbei religioase de Paște. Mii de oameni au participat la cea mai mare sfințire a bucatelor din Bazinul Carpatic.

Mulți participanți au purtat costume populare secuieşti, au venit cu familiile, au pregătit mici coşuri de nuiele, cu ouă roşii şi bucate de Paşti, acoperite cu şervetele brodate tradițional specifice acestei sărbători.

Paltoul din centru s-a umplut total, precum și spațiile adiacente, participanții ocupând inclusiv străzile. Circulația autovehiculelor a fost întreruptă pe parcursul ceremoniei religioase, fiind dirijată de polițiști.

Unul dintre participanții la eveniment a relatat despre importanța și unicitatea ceremoniei: “Este o tradiţie a Secuimii, dar şi a catolicilor din întreaga lume să ne adunăm în Duminica Paştelui, la sfinţirea bucatelor, este o tradiţie pe care sperăm să nu o uităm niciodată. Şi îi invităm pe cei care nu s-au convins de acest lucru frumos, de acest lucru înălţător, să ne strângem mâinile, indiferent de naţiune, de ce religie aparţinem şi eu zic că lumea va fi mult mai bună, mult mai frumoasă şi mult mai sigură.”

“Este o bucurie şi o mândrie pentru mine să fac parte din această comunitate creştină. Sunt convins că trăiesc în locul cel mai potrivit, aici în inima Ţinutului Secuiesc, unde credinţa şi valorile sufleteşti joacă un rol important în viaţa noastră, unde acordăm o atenţie deosebită sărbătorilor şi tradiţiilor noastre religioase. Nimic nu dovedeşte acest lucru mai bine decât Euharistia din dimineaţa de Paşte. Când te uiţi în jur şi vezi mii de oameni care se îndreaptă spre acelaşi loc, conduşi de credinţa lor. Această comunitate creştină are putere de rezistenţă şi îmi doresc ca ea să rămână mereu aşa şi să se întărească! Hristos a Înviat!”, a declarat viceprimarul Bors Bela.

Slujba de sfinţire a bucatelor a fost oficiată, de fostul episcop al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia, Tamas Jozsef, alături de mulţi preoţi catolici.
După slujbă, preoţii au sfinţit bucatele fiecarui participant la ceremonie, pe acordurile imnurilor pascale, au adresat credincioşilor tradiţionalele urări de Paşti, iar la final au fost intonate imnul Ungariei şi cel secuiesc.

Pentru prima dată, a fost adresată urarea de “Paşte fericit” şi în limba română.

La Miercurea-Ciuc, tradiţia sfinţirii bucatelor sub cerul liber este una extrem de iportantă și populară, adună oamenii împreună inclusiv din satele din împrejurimi, aceasta transformându-se în timp, într-o sărbătoare a comunităţii maghiare.

Obiceiul de binecuvântare a bucatelor în centrul oraşului a fost instituit în anul 2001 de episcopul Tamas Jozsef, întrucât bisericile din jur deveniseră neîncăpătoare.

Acestă ceremonie a devenit un simbol al Sărbătorilor Pascale catolice de la Miercurea-Ciuc, cunoscută în toată țara și nu numai.

Un Paște binecuvântat tuturor! Áldott húsvéti ünnepeket kívánunk!

 

 

sursa foto Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare