Președintele Iohannis va efectua o vizită în Japonia și Singapore, săptămâna viitoare

VIZITĂ. Președintele Klaus Iohannis va efectua, în perioada 6-10 martie, o vizită oficială în Japonia și o vizită de stat în Republica Singapore, informează Administrația Prezidențială.

“Consolidarea rolului României în spațiul indo-pacific reprezintă un obiectiv important al politicii externe a României, ținând cont de rearanjările geopolitice globale, dar și de interesul pentru consolidarea dialogului politic, a relațiilor economice și investiționale, cu accent pe zonele de vârf. Mai mult, România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, acționează pe baza și pentru capitalizarea Strategiei UE de cooperare în spațiul indo-pacific, adoptată în 2021, aducând o contribuție solidă la implementarea acesteia”, menționează Administrația Prezidențială.

Președintele va avea întrevederi cu Împăratul Japoniei, Naruhito, cu prim-ministrul Fumio Kishida, precum și cu președinții celor două Camere ale Dietei Naționale a Japoniei. Vizita oficială în Japonia va include și o deplasare la Kyoto, pentru întâlniri la nivelul autorităților locale, informează Agerpres.

Obiectivul principal și evenimentul principal al acestei vizite este impulsionarea relației bilaterale la nivelul unui Parteneriat Strategic, prin semnarea de către președintele României și premierul Japoniei a unei Declarații comune de constituire a Parteneriatului Strategic între România și Japonia. Semnarea documentului încheie un amplu proces de consultări și negocieri, la cinci ani de la adoptarea deciziei de lansare a acestui Parteneriat Strategic în cadrul dialogului dintre Președintele Klaus Iohannis și fostul Prim-ministru japonez Shinzo Abe, la București. Acesta este cel de-al doilea parteneriat strategic încheiat cu un stat asiatic, după cel cu Coreea de Sud.

“Înființarea Parteneriatului Strategic cu Japonia va marca, astfel, valorificarea cooperării româno-japoneze la cel mai înalt nivel și trecerea la o etapă superioară de valorificare a potențialului bilateral, bazat pe valori și principii comune României și Japoniei, pe cele trei dimensiuni-cheie: afaceri externe și dialog pe teme de securitate, cooperare economică și în domeniul asistenței pentru dezvoltare, respectiv cooperarea în domeniile culturii, științei și tehnologiei, inovării, cercetării și dezvoltării”, arată sursa citată.

Administrația Prezidențială menționează că stabilirea Parteneriatului Strategic are loc în contextul unei dinamici accelerate a dialogului bilateral dintre România și Japonia în ultimii ani, atât la nivel politico-diplomatic, cât și sectorial, pe fondul caracterului special al acestei relații, construită pe parcursul a peste un secol, și că obiectivele României în această relație se raportează la statutul Japoniei de economie majoră și inovativă la nivel mondial și unul dintre principalii investitori la nivel global, precum și în România, statul japonez fiind cel mai mare investitor asiatic în România.

În România există 397 de companii cu capital japonez, care generează în prezent peste 40.000 de locuri de muncă, iar potențialul de creștere este semnificativ, inclusiv în domeniile cu cel mai înalt nivel de inovare, cum ar fi dezvoltarea tehnologiei de tip SMR (Small Modular Reactors) în România, împreună cu SUA, producția și distribuția de hidrogen verde, producția de optică de mare putere, infrastructura de ultimă generație, cum ar fi Podul de la Brăila – un proiect cu o inginerie de ultimă generație, sau finalizarea liniei de metrou M6 din București.

“Din această perspectivă, vizita președintelui României va avea o puternică dimensiune economică și de consolidare a relațiilor de investiții și de cooperare în domeniul inovării tehnologice, pe lângă dimensiunea politică și cea de consolidare a schimburilor culturale și a relațiilor interpersonale”, mai precizează Administrația Prezidențială.

Cu prilejul acestei vizite, vor mai fi semnate un memorandum între Ministerul Finanțelor, Eximbank România și Banca Japoneză pentru Cooperare Internațională (JBIC), precum și un memorandum între Magurele Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP) și compania japoneză Okamoto Optics și Institutul de Inginerie Laser din cadrul Universității Osaka.

“Intensificarea dialogului și cooperării dintre România și Japonia, în principal pe dimensiunea strategică de securitate, a fost generată și de invazia Federației Ruse în Ucraina. România este interesată de o implicare activă a Japoniei în imediata sa vecinătate și în regiunea euro-atlantică, ținând cont de poziția Japoniei ca actor global de prim rang”, menționează sursa citată.

Vizita de stat a președintelui Iohannis în Singapore, care va avea loc între 9 și 10 martie, va marca intrarea relației bilaterale într-o nouă etapă de dezvoltare. Este prima vizită la nivel de președinte al României în această țară în ultimii 20 de ani, precum și în contextul în care în 2022 s-au sărbătorit 55 de ani de relații bilaterale.

Șeful statului va avea discuții oficiale cu omologul său din Singapore, Halimah Yacob, și cu premierul Lee Hsien Loong.

“Obiectivul principal al acestei vizite este impulsionarea relațiilor bilaterale, în acord cu potențialul acestora, în special la nivel economico-investițional. Pe agenda vizitei de stat în Singapore figurează, de asemenea, intensificarea cooperării în domeniile IT, educație, cercetare, securitate alimentară, conectivitate, securitate cibernetică și tehnologii înalte, combaterea schimbărilor climatice și tranziția verde”, informează Administrația Prezidențială.

În ceea ce privește cooperarea economică și sectorială dintre România și Singapore, pornind de la dinamica pozitivă a schimburilor comerciale din ultimii ani, inclusiv de la faptul că România este al treilea mare furnizor din Uniunea Europeană de servicii IT din Singapore, interesul României vizează consolidarea și aprofundarea acestei colaborări, prin inițierea de noi proiecte bilaterale, menționează sursa citată.

Cu acest prilej, va fi promovat interesul României pentru atragerea de investiții singaporeze, inclusiv în ceea ce privește proiectele prioritare de interconectare din cadrul Inițiativei celor Trei Mări, în contextul în care președintele Iohannis va găzdui anul acesta, la București, Summit-ul acestei platforme, alături de Business Format, iar unul dintre obiectivele urmărite este creșterea contribuției la Fondul de Investiții al Inițiativei.

De asemenea, șeful statului va sublinia contribuția României la securitatea alimentară globală și va prezenta potențialul pe care portul Constanța și fluviul Dunărea îl au pentru legătura cu Europa Centrală și nu numai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare