Situație din bazinul râului Târnava Mică rămâne critică, iar autoritățile continuă să adopte măsuri urgente pentru protejarea populației și asigurarea accesului în apă.

COMUNICAT DE PRESĂ. Ieri s-a închis priza de apă brută din Târnava Mică la Fântânele după sosirea unui val de apă cu salinitate ridicată, cu valori de 2400 mg/l. În momentul de față uzina de apă funcționează în continuare din rezervele de apă brută din incinta uzinei.
Captarea de apă brută a uzinei de apă Târnăveni a fost oprită în această dimineață după sosirea unui val de apă cu salinitate ridicată, cu valori de 2200 mg/l. Furnizarea apei în rețeaua publică va fi înreruptă după epuizarea stocurilor disponibile.
Pentru comparație, valorile normale ala salinității sunt de 250 mg/l, aproximativ de zece ori mai mici decât cele înregistrate acum.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Mureș aprobă următoarele măsuri:
• Continuarea transporturilor de apă menajeră de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al Judeţului Mureş, în funcție de solicitări;
• Suplimentarea recipienților de apă potabilă şi instituirea de puncte de alimentare pentru apă menajeră, cât si a capacităților de transport apă potabilă şi apă menajeră;
• Pentru a preveni disfuncționalităţile şi pentru a asigura accesul echitabil la apă, autoritățile vor organiza în continuare distribuirea controlată de: apă potabilă, apă menajeră pentru uz casnic, apă pentru adăparea animalelor;
• Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al Judeţului Mureş va posta o hartă digitală cu locațiile rezervoarelor de apă menajeră;
• Asigurarea unui reprezentant din partea Companiei Aquaserv SA Târgu Mureș pentru a sprijini Dispeceratul 112 la gestionarea solicitărilor de apă menajeră și potabilă;
• Solicitarea unui punct de vedere de la Administrația Națională Apele Române în legătură cu oportunitatea sistării evacuării controlate a apei din lacul Bezid în Târnava Mică,
• Compania Aquaserv SA Târgu Mureș va verifica debitul și calitatea apei în cele 3 puțuri de foraj existente la distanța de cca. 400-500 m de uzina de apă din Fântânele și Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al Judeţului Mureş va verifica posibilitățile tehnice de utilizare a două pompe pentru extragerea apei și transportul acesteia;
• Se va solicita Guvernului României alocarea de fonduri pentru construirea unei aducțiuni de la lacul Bezid la uzina de apă Târnăveni, investiție care ar urma să fie realizată de SC Aquaserv Mureș;
• Se vor contacta firme specializate în desalinizare pentru a se obține minim 3 oferte, despre care CJSU Mureș va informa Comitetul Național pentru Situații de Urgență.
• Garda Naţională de Mediu – Serviciul Comisariatul Judeţean Mureş va lua măsuri pentru montarea unor plase pentru colectarea peștilor morți de pe cursul Târnavei Mici în vecinătatea locațiilor autorizate de DSVSA Mureș pentru îngropare animale;
• Direcția de Sănătate Publică a Judeţului Mureş va lua măsuri în vederea pregătirii unităților de asistență medicală pentru intervenție în cazurile de toxiinfecții alimentare datorate consumului de pește din Târnava Mică
• S-a luat legătura cu Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură și cu Agentia Natională pentru Mediu si Arii Protejate – ANMAP în vederea identificării unei soluții de relocare a populației piscicole din râul Târnava Mică.
Compania Aquaserv S.A. Târgu Mureș a livrat 72.000 de litri de apă potabilă în sprijinul populației din localitățile afectate.
ISU Mureș a livrat 178.000 de litri de apă pentru adăparea animalelor.
Reamintim că pentru buna desfășurare a procesului de distribuire a apei, rugăm populația să rămână calmă și să își organizeze stocurile de apă în mod rațional.
Cantitățile distribuite vor fi ajustate astfel încât să asigurăm acoperirea nevoilor tuturor cetățenilor. Pentru a asigura o distribuție corectă și echitabilă pentru toți membrii comunității, este important să păstrăm ordinea, să respectăm indicațiile personalului responsabil și să evităm aglomerațiile inutile.
Distribuirea apei potabile continuă în regim de urgență, cu implicarea autorităților locale și a echipelor de intervenție în special pentru bătrâni, copii, bolnavi etc., iar pentru ceilalți cetățeni prin punctele de alimentare cu apă instituite de SC Aquaserv SA cu sprijinul autorităților publice locale conform hărții ➡️ link.
Harta distribuției apă menajeră, link ➡️ AICI
Sunt în funcțiune 61 de puncte de distribuție a apei potabile, număr ajustat permanent în funcție de nevoi. Au fost adăugate următoarele puncte noi:
• Tarnaveni, Strada Viilor
• Tarnaveni, Cartier Fumoasa
• Tarnaveni, Cartier N. Balcescu
• Tarnaveni, str. Republicii Biserica Reformata
• Tarnaveni, strada Partizanilor colt Armatei
• Tarnaveni, strada Codrului
• Tarnaveni, strada Petru Maior
• Tarnaveni, sat Custrlnic nr. 207
ISU Mureș a solicitat suplimentar încă 3 autospeciale pentru sprijinirea acțiunilor de distribuire a apei (potabilă și menajere), după cum urmează:
• ISU Suceava – 1 autospecială de 15.000 litri (apă menajeră)
• ISU Neamți – 1 autospecială de 12.000 litri (apă menajeră)
• ISU Brașov – 1 autospecială de 10.000 litri (apă potabilă)
De asemenea reamintim că este interzis consumul peștilor găsiți morți, fie în apă, fie pe mal, deoarece reprezintă un pericol pentru sănătate.
Monitorizarea calității apei va continua în regim permanent, iar autoritățile vor comunica public orice nouă evoluție și decizie. Monitorizarea se face din oră în oră, iar dacă situația impune va fi redus termenul dintre prelevări.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Mureș rămâne mobilizat în permanență și colaborează cu autoritățile centrale și locale pentru a limita cât mai mult efectele acestei situații de urgență.