10 milioane de euro pentru susținerea proiectului de cercetare condus de Dr. Theodora Benedek

SĂNĂTATE. Săptămâna trecută, Comisia Europeană a anunțat că proiectul intitulat “Health Virtual Twins for the Personalised Management of Stroke Related to Atrial Fibrillation”, depus inițial în luna martie de către Dr. Theodora Benedek, a fost selectat pentru a primi finanțare în cadrul programului Horizon Europe al Uniunii Europene.
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) se numără printre partenerii consorțiului proiectului, alături de 19 centre de excelență, universități și companii de cercetare din 9 țări europene.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 10 milioane de euro, iar obiectivul său principal constă în dezvoltarea de metode personalizate pentru prevenirea și tratarea accidentelor vasculare cerebrale la pacienții cu fibrilație atrială. Aceasta va fi realizată prin crearea unui “geamăn digital virtual” al pacientului, prin intermediul căruia vor fi analizate și propuse soluții optime.
După finalizarea proiectului “Discharge”, acesta reprezintă al doilea efort major de cercetare finanțat de Comisia Europeană și derulat sub coordonarea echipei conduse de Dr. Theodora Benedek prin intermediul UMFST.
Felicitările noastre și succes în continuare!