1000 de turiști au petrecut Crăciunul pe rit vechi în Sovata

SĂRBĂTOARE. În jur de 1000 de turiști au ales Stațiunea Balneoclimaterică Sovata pentru a petrece Crăciunul pe rit vechi, majoritatea fiind din Republica Moldova.

“Crăciunul de rit vechi în fiecare an la noi este o perioadă foarte aglomerată. Bineînțeles, cum pleacă turiștii de la Revelion, imediat intră clienții noștri din Republica Moldova. Schimbarea se face practic în două zile. I-am întâmpinat cu zâmbete, cu vorbe bune și, bineînțeles, cu un program stabilit dinainte. Turiștii au avut cina festivă în Ajun de Crăciun, practic sunt două cine separate. La una dintre ele au participat 530 de persoane, iar la a doua 245-250. Cina festivă a fost organizată în stil bufet suedez, bineînțeles, conținând mâncăruri tradiționale de Crăciun. Având în vedere că gradul de ocupare este foarte ridicat, 99% la ambele hoteluri de 4 stele și 94% la hotelul de 3 stele, pot să vă spun că anul acesta nu ne lipsește zăpada din acest punct de vedere. Bineînțeles, turiștii și-ar fi dorit să meargă la pârtia de schi, dar nu au posibilitatea”, a declarat presei directorul de operațiuni la Ensana Health Spa Hotels Sovata, Robert Fülöp Nagy.

Potrivit directorului, pachetele turistice vândute pentru această perioadă sunt pentru 5 până la 7 zile, cu demipensiune și acces la SPA, numeroși turiști accesând și baza de tratament.

“Atuul acestei stațiuni, în primul rând, este Lacul Ursul, și bineînțeles, investițiile pe care le-am făcut în cele 3 hoteluri ale noastre. Avem mai multe tratamente, în principal tratamente reumatismale și ginecologice. Deținem două centre SPA foarte bine echipate și modernizate, cred că este cel mai important lucru pentru care ne aleg pe noi”, a arătat Robert Fülöp Nagy.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare