12 Mai 2025 – Ziua Vesak, Sărbătoarea Lunii Pline (ONU)

EVENIMENT. Ziua Vesak, cunoscută și ca Sărbătoarea Lunii Pline, este celebrată în 2025 pe data de 12 mai și reprezintă una dintre cele mai importante zile din calendarul spiritual budist. Această dată sacrală comemorează trei evenimente majore din viața lui Buddha: nașterea, iluminarea și trecerea în Nirvana. Vesak este sărbătorită în fiecare an în ziua cu lună plină din luna mai.
Ziua Vesak a fost recunoscută oficial la nivel internațional de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluția 54/115 din 1999, ca un omagiu adus contribuției semnificative pe care budismul – una dintre cele mai vechi religii din lume – a avut-o asupra spiritualității și culturii umanității, timp de peste două milenii și jumătate.
Cu ocazia acestei zile, secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a transmis un mesaj de solidaritate și speranță:
„În această perioadă de conflict, învățăturile lui Buddha despre toleranță, compasiune și slujire față de umanitate sunt o sursă de mângâiere și putere. Pe măsură ce ne dorim un viitor mai bun, să ne lăsăm cuprinși de spiritul lui Vesak.”
Învățăturile lui Buddha, bazate pe compasiune, nonviolență și echilibru interior, continuă să inspire milioane de oameni din întreaga lume, oferind un reper moral și spiritual într-o lume tot mai agitată.
Fostul secretar general al ONU, Javier Pérez de Cuéllar, sublinia în 1986 importanța acestor valori universale:
„Pacea, înțelegerea și o viziune asupra umanității ce transcende diferențele naționale și internaționale sunt esențiale, dacă vrem să facem față complexității erei nucleare.”
Vesak este sărbătoare publică în mai multe țări asiatice, printre care Singapore, unde budismul este cea mai practicată religie. În această zi, templele sunt împodobite cu flori și steaguri budiste, iar credincioșii se adună în zori pentru rugăciune și meditație. Călugării îmbrăcați în robe de culoarea șofranului rostesc sutre sacre, iar ceremoniile includ ridicarea steagului budist și intonarea de imnuri în cinstea lui Buddha.




