Misterul automobilului „I-13”, surprins în Piața Universității: un prototip care a stârnit Capitala
RETRO AUTO. Uneori, istoria auto nu începe cu fișe tehnice și comunicate oficiale, ci cu uimirea de pe trotuar. Un astfel de episod este păstrat într-o pagină de presă veche, unde un automobil neobișnuit, inscripționat „I-13”, apare fotografiat în Piața Universității din București, în apropierea statuii lui Mihai Viteazul. Povestea e simplă și tocmai de aceea fascinantă: fotograful îl vede, îl găsește „singur” la volan, îl fotografiază din față și din profil, iar exact când își face treaba cu zel, proprietarul apare, se urcă și pleacă mai departe, sub privirile curioase ale trecătorilor.
Dincolo de nota amuzantă a momentului, imaginile ridică o întrebare serioasă pentru pasionați: ce anume era acest „I-13”? Un prototip? O mașină artizanală? O încercare de design experimental? Sau o formă timpurie de „concept car” local, apărut într-o epocă în care automobilele rare deveneau rapid subiect de legendă?
Privită atent, silueta sugerează un automobil gândit mai mult decât un simplu „mijloc de transport”. Linia generală e rotunjită, cu o caroserie fluidă, tipică perioadelor în care aerodinamica era mai degrabă „simțită” decât calculată la computer: aripi ample, capotă scurtă și o parte frontală cu grilă orizontală și elemente decorative puternice. În față apare un simbol/emblemă pronunțată, iar numărul „I-13” devine semnătura misterioasă a întregului proiect.
Și mai interesant este profilul: caroseria pare joasă, cu o cabină compactă și o zonă posterioară curbată, aproape ca o „coadă” de coupe. Parbrizul are o formă care trădează o intenție clară de a reduce înălțimea și de a accentua ideea de viteză, chiar dacă nu știm nimic despre motor. Exact asta face imaginea puternică: fără să ofere cifre, te obligă să-ți imaginezi performanța.
Aici e punctul în care „I-13” devine mai mult decât o curiozitate: devine o mică dovadă că, la un moment dat, în România exista ambiția de a construi altfel — fie printr-un atelier, fie printr-un proiect personal, fie printr-o inițiativă care n-a ajuns niciodată la producție. Într-o lume în care automobilul era, pentru mulți, un vis îndepărtat, apariția unei mașini atât de diferite, chiar și pentru câteva minute în centrul Capitalei, avea toate șansele să rămână în memorie.
Textul original indică faptul că „spectacolul” nu era pierdut, pentru că automobilul putea fi văzut și în „pagina 14” a publicației. Asta sugerează că existau, probabil, mai multe fotografii și poate chiar explicații despre ce era „I-13”, cine îl construise și ce urmărea. Pentru un articol de azi, însă, farmecul rămâne intact: o mașină cu identitate proprie, apărută parcă dintr-o altă lume, suficient de stranie încât să oprească orașul pentru o clipă — și suficient de reală încât să plece mai departe, lăsând în urmă doar întrebarea.
Într-o epocă în care totul pare catalogat, indexat și explicat, „I-13” e genul de amintire care ne place cel mai mult: o enigmă pe roți, prinsă într-un cadru urban clar, dar cu o poveste încă incompletă. Și tocmai de aceea merită readusă azi în lumină.
