Nicușor Dan revine de urgență în țară: negocieri pe ultima sută de metri înaintea votului moțiunii

PREȘEDINȚIE. Nicusor Dan își scurtează vizita oficială din Erevan și revine în România cu câteva ore mai devreme, pe fondul intensificării negocierilor politice înaintea votului asupra moțiunii de cenzură.
Decizia vine într-un moment tensionat, în care echilibrul din Parlament este extrem de fragil, iar fiecare vot poate deveni decisiv pentru menținerea sau căderea Guvernului condus de Ilie Bolojan.
Întrebat despre criza politică și atacurile dintre partide, șeful statului a preferat să amâne o declarație amplă până la finalul reuniunii Comunitatea Politică Europeană. „Haideți să discutăm după-amiază, după ce se încheie întâlnirile. Vom avea o discuție mai lungă”, a transmis acesta.
În marja summitului, Nicușor Dan a avut discuții și cu Maia Sandu, subiectele principale fiind sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul european al acesteia. „Am discutat despre cum putem să ajutăm și, evident, despre aderarea Moldovei la Uniunea Europeană”, a precizat președintele.
Agenda zilei a inclus și întâlniri bilaterale cu reprezentanți din Monaco și Macedonia de Nord, însă liderul român a subliniat că cele mai importante sunt discuțiile multilaterale, în special cele legate de proiectele energetice regionale, precum coridorul de gaze.
Revenirea rapidă în țară indică faptul că urmează ore decisive pe scena politică internă, în care negocierile se poartă intens, iar rezultatul votului din Parlament va avea un impact major asupra direcției guvernării în perioada următoare.



