14 iunie 1848 – Momentul istoric al adoptării drapelului național tricolor în România
EVENIMENT. La 14 iunie 1848, în plină perioadă turbulentă a mișcărilor revolutionare din Europa, guvernul provizoriu al Țării Românești a emis un decret prin care se stabilea oficial drapelul național al țării. Această hotărâre a reprezentat un moment crucial în consolidarea identității naționale românești, într-un context în care dorința de independență și afirmare socială și-a făcut tot mai pregnant simțită prezența.
Momentul de istorie și simbolismul drapelului
Drapelul adoptat avea culorile albastru, galben și roșu, așa cum le cunoaștem și astăzi. În plus, peste aceste culori era înscrisă deviza „Dreptate, Frăție”, expresie care reflecta valorile fundamentale ale revoluției și aspirațiile de emancipare ale națiunii române. Deviza și culorile simbolizau atât dorința de libertate, cât și solidaritatea între români, într-un moment în care uniunea națională și autonomia erau obiective prioritare.
Influența franceză și rădăcinile europene
Este justificat să observăm că această alegere a culorilor și a devizei era inspirată de simbolurile europene ale vremurilor. În 1848, Revoluția Franceză avusese deja impus o serie de simboluri precum „Liberté, Égalité, Fraternité” – Libertate, Egalitate, Frățire – ce deveniseră embleme universale ale luptei pentru dreptate și libertate.
În cazul drapelului românesc, culorile albastru, galben și roșu – înlocuind alb cu galben – păreau a fi o adaptare în contextul nostru național a acestor idei universale. Această alegere urmărea, de fapt, păstrarea și reafirmarea unei opțiuni europene, exprimând apartenența la valorile civilizației occidentale. În același timp, înscrierea standardizată a devizei „Dreptate, Frăție” sugera dorința de a construi, încă de la început, o cultură politică și civică bazată pe principii democratice și de justiție.
O opțiune europeană fermă și încrederea în valorile europene
Această hotărâre din 1848 nu a fost doar despre simboluri, ci și despre o viziune clară privind viitorul națiunii române. Ea evidențiază faptul că, din cele mai vechi timpuri, românii s-au identificat cu valorile și idealurile europene de libertate, egalitate și fraternitate. Chiar dacă în perioada respectivă aceste idealuri aveau forme variate și uneori contradictorii, esența lor avea să devină fundamentul modernizării și consolidării identității naționale.
Faptul că simbolurile naționale au avut legături strânse cu cele europene arată că, încă din acea epocă, românii au avut convingerea fermă că parcursul de emancipare trebuie să fie în concordanță cu valorile și principiile europene. Iar această opțiune, exprimată impresionant în 1848, consemnează un angajament pentru oopțiuni și aspirații europene, care a persistat și continuă să reprezinte un fundament al identității naționale și europene moderne.
