14 mai – Ziua Solidarității și Prieteniei dintre România și Statul Israel

SOLIDARITATE. Pe 14 mai 2025 este celebrată pentru prima dată Ziua Solidarității și Prieteniei dintre România și Statul Israel, în conformitate cu Legea nr. 86/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 333 din 10 aprilie 2024.

Această zi simbolică a fost instituită printr-o inițiativă legislativă semnată de deputații Silviu Vexler (reprezentant al Federației Comunităților Evreiești din România) și Ovidiu Ganț (din partea Forumului Democrat al Germanilor din România). Scopul principal este de a evidenția profunzimea relațiilor bilaterale româno-israeliene și de a încuraja consolidarea acestora pe multiple planuri – politic, economic, cultural și educațional.

Inițiativa legislativă a fost adoptată de Senat la 11 martie 2024 și ulterior de Camera Deputaților la 19 martie 2024, fiind promulgată de Președintele Klaus Iohannis pe 9 aprilie 2024.

Conform legii, cu ocazia acestei zile pot fi organizate:

  • activități diplomatice, culturale, sociale, politice și artistice;
  • difuzarea, prin mass-media, a unor materiale care promovează relațiile bilaterale dintre România și Israel;
  • arborarea drapelului Statului Israel alături de cel românesc la sediile Administrației Prezidențiale, Parlamentului și Guvernului;
  • un moment solemn în Parlamentul României, desfășurat la începutul ședinței din 14 mai sau în cea mai apropiată ședință.

Legea prevede că instituțiile publice, autoritățile locale, misiunile diplomatice ale României (atât în Israel, cât și în cadrul organizațiilor internaționale), dar și unitățile de învățământ, centrele comunitare, instituțiile de cult și reprezentanțele culturale sunt încurajate să susțină și să organizeze evenimente specifice, în limita bugetelor alocate.

Această zi reprezintă un pas important în reafirmarea legăturilor istorice și a prieteniei constante dintre cele două state, dar și o platformă pentru dialog, cooperare și solidaritate în contextul internațional actual.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare