143 de ani de la nașterea lui George Enescu: geniul muzical al României și credința care l-a ghidat
EVENIMENT. George Enescu, unul dintre cei mai mari compozitori români, s-a născut pe 19 august 1881 în satul Liveni-Vârnav, din județul Botoșani, într-o familie cu adânci rădăcini în tradiția religioasă ortodoxă. Atât pe linie maternă, cât și pe linie paternă, Enescu provenea dintr-o familie de preoți, o moștenire care i-a marcat profund atât viața personală, cât și creația muzicală.
Tatăl său, Costache Enescu, deși a urmat cursurile Seminarului Teologic Veniamin Costachi din Neamț, nu a urmat calea preoției, însă legătura cu spiritualitatea a rămas puternică. Bunicul său, Gheorghe Enescu, era preot în Parohia Zvoriștea din Botoșani, iar unchiul său, Enin, păstorea în satul Mălini, din zona Fălticenilor. Mama lui Enescu Maria, provenea din familia părintelui Cosmovici din Mihăileni, tot din județul Botoșani.
Credința în Dumnezeu și influența religioasă
Enescu a mărturisit de-a lungul vieții sale credința profundă în Dumnezeu, pe care o vedea strâns legată de dragostea sa pentru muzică. „Cum cred în muzica pe care am iubit-o atât, cred și în Dumnezeu, Care m-a creat”, spunea el. Această credință s-a născut și a crescut în sânul familiei sale, dar și prin participarea la slujbele bisericești, pe care le considera momente de mare importanță spirituală. Unul dintre cele mai pregnante amintiri ale sale era o slujbă oficiată de bunicul său în biserica din Zvoriștea, despre care spunea că l-a „transportat” într-o stare de extaz.
Un copil minune al muzicii
Enescu a început să cânte la vioară la vârsta de doar patru ani, iar la cinci ani susținea deja primul său concert. Între 1888 și 1894, a studiat la Conservatorul din Viena, unde a fost îndrumat de profesori renumiți ai vremii. Perfecționarea sa a continuat la Conservatorul din Paris, unde a studiat cu personalități marcante ale muzicii, precum José White, Martin-Pierre-Joseph Marsick, Jules Massenet și Gabriel Fauré.
Contribuții remarcabile și moștenirea lăsată
În 1913, Enescu a înființat Premiul național de compoziție George Enescu, pe care l-a susținut din fonduri proprii și care a fost acordat anual până în 1946. De asemenea, a fost unul dintre membrii fondatori ai Societății Compozitorilor Români din București, unde a ocupat funcția de președinte între 1920 și 1948.
Compoziția sa cea mai valoroasă, opera „Oedip”, a fost finalizată în 1931, după mai bine de 10 ani de muncă. Aceasta a fost dedicată Mariei Rosetti-Cantacuzino, cea care i-a devenit soție în 1937.
După cel de-al Doilea Război Mondial, Enescu a părăsit România și s-a stabilit la Paris, unde și-a trăit ultimii ani din viață. A trecut la cele veșnice în 1955, lăsând în urma sa o moștenire culturală inestimabilă.
Ultima dorință
În testamentul său din 1945, Enescu și-a exprimat dorința de a fi înmormântat creștinește, cu o simplitate care să reflecte modestia sa. Pe spatele plicului sigilat, adresat lui Romeo Drăghici, a adăugat cu creionul: „Doresc ca înmormântarea mea să fie cât mai simplă, în schimb, să se dea cât mai multe pomeni și daruri.”
George Enescu rămâne o figură centrală a culturii românești, un geniu muzical care și-a trăit viața ghidat de credință și dragoste pentru artă. Moștenirea sa continuă să inspire generații întregi de muzicieni și iubitori ai muzicii.
