161 de ani de Devotament: Medicina Militară în Slujba Vieții

UMFST. Astăzi, 21 august 2023, sărbătorim 161 de ani de medicină militară în țara noastră.
UMFST G.E. Palade Tg. Mureș, alături de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, pregătește, în cadrul Institutului Medico-Militar, studenți militari la programul de studii Medicină.
La mulți ani tuturor medicilor militari!
Arc peste timp
La 21 august 1862, prin Înalt Decret Domnesc, semnat de Alexandru Ioan Cuza, au fost înfiinţate Corpul Ofiţerilor Sanitari ai Armatei şi Direcţia Generală a Serviciului Sanitar Român, atestându-se medicina militară ca element specializat pentru asigurarea sănătăţii efectivelor armatei.
Înainte de această atestare, s-au pus bazele pentru constituirea medicinei militare moderne, principalele repere istorice fiind:
– în data de 13 septembrie 1831 ia fiinţă un lazaret, în baza regulamentui „miliţiei” Principatului Ţării Româneşti, structură ce va deveni, ulterior, Spitalul Militar Central;
– în anul 1851, la solicitarea comandantului spitalului, ia fiinţă primul serviciu permanent de gardă, în vederea asigurării asistenţei medicale în regim de urgenţă;
– în anul 1853, domnitorul Barbu Ştirbei încredinţează conducerea spitalului doctorului de origine franceză Carol Davila. Acesta elaborează primul regulament modern de funcţionare a Spitalului Militar, structurat pe asigurarea a două funcţii organice, respectiv asistenţa medicală chirurgicală şi cea de medicină internă. Tot prin efortul său, se concretizează conceptul de infrastructură materială şi de suport logistic, prin dotarea serviciului medical pentru timp de pace, dar mai ales pentru război.
(sursa: Biroul Secretariat și relații publice al Direcției medicale MApN)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare