18 iulie- Ziua Internațională Nelson Mandela

SOLIDARITATE. În fiecare an, pe 18 iulie, Organizația Națiunilor Unite marchează Ziua internațională Nelson Mandela, alăturându-se astfel Fundației Nelson Mandela.
Pagina dedicată de Națiunile Unite acestei zile pornește de la motto-ul „E ușor să dărâmi și să distrugi. Eroii sunt cei care fac pace și construiesc.” („It is easy to break down and destroy. The heroes are those who make peace and build.”) – Nelson Mandela.
Apelul Fundației Nelson Mandela pentru ziua de 18 iulie este de a acționa în serviciul comunității pentru a transforma lumea într-un loc mai bun. În această zi, fiecare persoană și instituție este rugată să-și dedice 67 de minute din timpul propriu pentru a-i ajuta pe alții, în semn de omagiu față de valorile apărate de primul președinte de culoare al Africii de Sud, Nelson Mandela. Cele 67 de minute reprezintă cei 67 de ani pe care Nelson Mandela i-a pus în slujba umanității, ca avocat al drepturilor omului, prizonier al conștiinței, om al păcii internaționale și primul președinte al Africii de Sud libere, ales în mod democratic.
Potrivit mesajului secretarului general al ONU, Antonio Guterres, tema Zilei internaționale Nelson Mandela din 2024 este: „combaterea sărăciei și a inegalității este în mâinile noastre” („combatting poverty and inequality is in our hands”). În mesaj se menționează capacitatea noastră de a lupta împotriva sărăciei și a inegalității: „Lumea noastră este inegală și divizată. Foamea și sărăcia sunt răspândite… Putem alege să eradicăm sărăcia. Putem alege să punem capăt inegalității. Putem alege să transformăm sistemul economic și financiar internațional în numele echității. Putem alege să luptăm cu rasismul, să respectăm drepturile omului, să combatem schimbările climatice și să creăm o lume care funcționează pentru întreaga umanitate. Fiecare dintre noi poate contribui – prin acțiuni mari și mici.”
În noiembrie 2009, în semn de recunoaștere a contribuției fostului președinte sud-african, Nelson Mandela, la cultura păcii și libertății, Adunarea Generală a ONU declară 18 iulie – Ziua internațională Nelson Mandela. Rezoluția A/RES/64/13 recunoaște valorile omului politic și devotamentul său pentru slujirea umanității în: soluționarea conflictelor; relațiile rasiale; promovarea și protecția drepturilor omului; reconciliere; egalitatea de gen și drepturile copiilor și ale altor grupuri vulnerabile; lupta împotriva sărăciei; promovarea dreptății sociale. Rezoluția recunoaște contribuția sa la lupta internațională pentru democrație și promovarea unei culturi a păcii în întreaga lume.
În decembrie 2015, Adunarea Generală a decis să extindă sfera de manifestare a Zilei internaționale Nelson Mandela pentru a fi, de asemenea, utilizată pentru a promova condițiile umane de detenție, pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la faptul că deținuții sunt o parte continuă a societății și pentru a aprecia munca personalului penitenciarului ca un serviciu social de o importanță deosebită. Rezoluția A/RES/70/175 a Adunării Generale nu numai că a adoptat Regulile minime standard revizuite ale Națiunilor Unite pentru tratamentul deținuților, dar a aprobat și faptul că acestea ar trebui cunoscute sub numele de ‘Regulile Nelson Mandela’ pentru a onora moștenirea defunctului președinte al Africii de Sud, care a petrecut 27 de ani în închisoare în cursul luptei sale menționate mai sus.




