18 iulie – Ziua Internațională Nelson Mandela

ANIVERSARE. „Sportul are puterea să schimbe lumea, are puterea să inspire, are puterea să unească oamenii cum nimic nu o face”, Nelson Mandela.

Sărbătorim azi, 18 iulie, personalitatea liderului care și-a pus viața în slujba omenirii. Pe 18 iulie 1918 se năştea
Nelson Mandela – liderul istoric sud-african, simbol al luptei împotriva segregaţiei rasiale.
Instituită în 2009 de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, sărbătoarea recunoaşte contribuţia acestuia pentru susţinerea păcii şi a libertăţii, promovarea şi protejarea drepturilor omului, reconcilierea, egalitatea de gen şi drepturile copiilor şi a altor grupuri vulnerabile, precum şi în dezvoltarea comunităţilor sărace şi subdezvoltate.
Apelul internaţional pentru această zi este ca oamenii din întreaga lume să o sărbătorească prin acţiuni bazate pe ideea că fiecare persoană are puterea de a schimba lumea în bine. Timp de 67 de ani (din 1942, când şi-a început campania pentru drepturile omului şi până în 1999, când s-a retras de pe scena politică), Nelson Mandela şi-a pus viaţa în slujba umanităţii, ca avocat al drepturilor omului, fiind un om al păcii internaţionale. Oamenii din întreaga lume sunt rugaţi să acorde 67 de minute din timpul lor în această zi pentru realizarea unui serviciu în folosul oamenilor şi comunităţii din care fac parte.

Nelson mandela a fost boxer în tinereţe, admirator distant al rugby-ului, pe care l-a folosit în Cupa Mondială din 1995 pentru a uni naţiunea sud-africană, Nelson Mandela a fost mereu apropiat de sport. De altfel, respectul faţă de lupta sa a fost un argument major pentru organizarea Campionatului Mondial de Fotbal în Africa de Sud, din 2010.

Laureat Nobel pentru pace, Nelson Mandela a încetat din viaţă la 5 decembrie 2013..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare