25 mai 2008 – Nava Phoenix Mars Lander amartizează în regiunea Valea Verde pe Marte pentru a căuta medii adecvate pentru apă și viață microbiană

MISIUNE. Phoenix Mars Lander, pe scurt Phoenix, este o navă robot dedicată continuării misiunii explorării spațiului, având ca țintă specifică amartizarea lină și, respectiv, continuarea explorării planetei Marte a sistemului nostru solar.

Oamenii de știință care controlează misiunea spațială au utilizat instrumentele de la bordul modulului spațial Phoenix pentru depistarea mediilor unde viața microbiană de pe Marte ar putea fi posibilă și cercetarea istoriei apei de pe această planetă. Stația cosmică Phoenix a coborât lin pe solul marțian într-una din regiunile nordice ale planetei, care este bogată în apă. Complexul științific și-a utilizat braţul său robotic pentru a extrage eșantioane din solul arctic al planetei Marte.

Misiunea Phoenix a fost lansată cu succes pe 4 august 2007, și a amartizat în ziua de 25 mai 2008. Programul ar fi trebuit să dureze 90 de zile marțiene (aproximativ 92 de zile pământene), dar robotul a depășit așteptările funcționând timp de cinci luni și reușind să transmită date până în ziua de 2 noiembrie 2008. Proiectul a fost declarat oficial încheiat pe 10 noiembrie 2008, întrucât scăderea duratei de expunere la soare și creșterea frecvenței furtunilor de praf în locul în care se află sonda nu-i mai permit acesteia să-și încarce bateriile solare.

Acest program, la care au participat mai multe entități guvernamentale și neguvernamentale, a fost condus de Laboratorul lunar și planetar (în original Lunar and Planetary Laboratory) al University of Arizona din Tucson, sub supervizarea NASA. Programul a fost un parteneriat între Statele Unite, Canada, Elveția, Danemarca și Germania, pe de o parte, respectiv NASA, Agenția Spațială a Canadei (în original, Canadian Space Agency) și industria aero-spațială.

Phoenix reprezintă a șasea amartizare reușită de NASA din douăsprezece tentative și este prima care a amartizat în regiunile polare ale planetei.

Misiunea a avut două scopuri. Unul a fost studiul istoriei geologice a apei, cheia dezlegării istoriei schimbărilor climatice de pe Marte. A doua a fost evaluarea habitabilității potențiale de la limita gheață-sol. Instrumentele lui Phoenix erau potrivite pentru a descoperi informații despre istoria geologică și, posibil, biologică a regiunilor arctice marțiene. Phoenix a fost prima misiune care a adus date de la poli, și a contribuit la strategia principală a NASA pentru explorarea planetei Marte, „Follow the water”.

Misiunea principală urma să dureze 90 de soli (zile marțiene) – puțin mai mult de 92 de zile pământene. Totuși, robotul a depășit durata operațională așteptată cu puțin mai mult de două luni, cedând din cauza frigului și întunericului aduse iarna marțiană în locul în care se află. Cercetătorii sperau că landerul va supraviețui o vreme și pe timp de iarnă, pentru a observa formarea gheții în zona de explorare. În acea zonă s-ar putea forma un strat de dioxid de carbon solidificat de aproape un metru grosime. Chiar dacă landerul ar fi supraviețuit o parte din iarnă, erau foarte mici șansele ca el să funcționeze întreaga iarnă din cauza frigului foarte puternic. NASA a ales să folosească un lander fix și nu un rover deoarece:

– astfel se reduc costurile prin reutilizarea de echipament;
– zona de pe Marte unde a amartizat Phoenix este considerată a fi relativ uniformă și astfel deplasarea prin ea este mai puțin importantă
– Phoenix poate transporta o cantitate limitată de echipament din cauza constrângerilor de greutate, iar echipamentul necesar deplasării poate fi înlocuit cu instrumente științifice mai bune și mai multe.

Observarea în 2003–2004 a gazului metan pe Marte a fost realizată de trei echipe care lucrau cu date separate. Dacă metanul este într-adevăr prezent în atmosfera lui Marte, atunci trebuie că el este produs de ceva de pe planetă, deoarece gazul este dezintegrat de lumina solară în 300 de ani, de unde importanța căutării de potențial biologic sau de habitabilitate a solului arctic marțian. Metanul ar putea fi și produsul unui proces geochimic sau al activității vulcanice sau hidrotermale. Alte misiuni viitoare ar putea permite găsirea răspunsului la întrebarea dacă există sau a existat vreo formă de viață pe Marte.