27 iulie 1949 – Primul zbor al unui avion civil cu reacție

ANIVERSARE. La 27 iulie 1949, De Havilland Comet, primul avion civil de transport cu reacție, a realizat un zbor de testare istoric în Anglia.

Inovația adusă de motorul cu reacție avea să revoluționeze industria aeriană, permițând reducerea timpului de călătorie cu avionul la jumătate, precum și posibilitatea de a decola mai rapid și de a zbura la altitudini mai mari.

Geniul din spatele Cometului a fost Sir Geoffrey de Havilland (1882-1965), un designer de avioane și pionier al aviației engleze. El își începuse cariera proiectând motociclete și autobuze, dar pasiunea pentru aviație l-a cuprins în momentul în care a asistat la o demonstrație susținută de Wilbur Wright în 1908, care făcea parte din celebrul duo al fraților Wright, primii oameni care reușiseră să efectueze un zbor controlat cu o aeronavă, în 1903, în Kitty Hawk, Carolina de Nord.

Inspirat de spectacolul aviatorilor americani, Geoffrey de Havilland și-a propus să-și construiască propriul avion. În 1910, a proiectat și pilotat cu succes primul său aparat de zbor, iar apoi a continuat să lucreze pentru producătorii de aeronave engleze înainte de a înființa propria companie în 1920.

De Havilland Aircraft Company a devenit lider în industria aviației, remarcându-se prin dezvoltarea de motoare mai ușoare și avioane mai rapide și mai eficiente. În timpul celui de-al doilea război mondial, De Havilland a contribuit și la proiectarea avioanelor de luptă, fiind înnobilat pentru meritele sale în 1944.

După război, De Havilland și-a concentrat eforturile asupra avioanelor comerciale, lucrând la dezvoltarea Cometului și a motorului cu reacție Ghost. După efectuarea primului zbor de testare în iulie 1949, Comet a fost supus încă trei ani de teste și antrenamente, conform sursei history.com.

Mai apoi, pe 2 mai 1952, British Overseas Aircraft Corporation (BOAC) a lansat primul serviciu de zboruri comerciale din lume utilizând Comet 1A, care dispunea de 44 de locuri și efectua curse între Londra și Johannesburg. Comet era capabil să atingă o viteză record pentru acea vreme, de 480 de mile pe oră.

Cu toate acestea, inițiativa comercială a avut o durată scurtă de viață din cauza unor accidente fatale petrecute între 1953 și 1954, care au condus la retragerea întregii flote de avioane Comet din uz. Anchetele ulterioare au dezvăluit că aparatele sufereau de oboseală fizică, cauzată de necesitatea de a fi presurizate și depresurizate în mod repetat.

Patru ani mai târziu, De Havilland a lansat o versiune îmbunătățită și recertificată a Cometului, dar între timp, producătorii americani, precum Boeing și Douglas, au introdus avioane mai rapide și mai eficiente, devenind forțele dominante în industrie.

Începând cu anii 1980, majoritatea Comet-urilor utilizate de companiile aeriene comerciale au fost retrase din serviciu. Cu toate acestea, contribuția sa remarcabilă la dezvoltarea aviației a rămas incontestabilă, de Havilland Comet rămânând în istorie ca primul avion civil de transport cu reacție care a deschis drumul către o nouă eră în călătoriile aeriene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare