69 de ani de când Elvis Presley înregistra primul său single, That’s All Right

MUZICĂ. Elvis Aaron Presley a fost un cântăreț și actor american, cunoscut frecvent ca Regele Rock ‘n’ Roll-ului sau simplu, The King, cu toate ca a obținut și trei premii Grammy pentru muzică Gospel.

În ziua de 8 ianuarie 1935, în Tupelo, un mic orășel din statul american Mississippi, într-o casă modestă, Gladys Presley aduce pe lume doi gemeni. Primul, Jesse Garon s-a născut mort, dar cel de-al doilea, Elvis Aaron Presley s-a născut fără probleme, devenind singurul copil al familiei. Copilul a crescut în mijlocul familiei, alături de rudele care locuiau în aceeași zonă a orașului Tupelo. Deși trăiau în condiții grele, totuși Vernon și Gladys Presley se străduiau să-i asigure cele necesare micului Elvis, care devenise acum centrul atenției celor doi.

În Tupelo, Elvis are și primele contacte cu muzica. De mic cânta în corul bisericii împreună cu familia, muzica și predicile înrădăcinându-se adânc în modul de a gândi al muzicianului. Tot în orașul natal are pentru prima dată ocazia de a-i asculta pe blues-manii negri, care vor avea o mare influență asupra tânărului, alături de muzica country din programele radio pe care le asculta întreaga familie.

Prima apariție pe scenă are loc la vârsta de doar 10 ani, când cântă Old Shep în cadrul unui concurs de tinere talente organizat în Tupelo, cu ocazia târgului Mississippi-Alabama Fair and Diary Show, câștigând premiul al doilea (cinci dolari și posibilitatea de a intra gratis la toate atracțiile târgului). La această vârstă, primește în dar și prima chitară, părinții neputându-și permite bicicleta mult dorită de fiu. În 1948, cu ocazia serbării de final a anului școlar, micul Elvis cânta la chitară și voce piesa Leaf on a Tree (O frunză într-un copac).

Nu după mult timp se mută în nordul orașului Memphis, în încercarea părinților săi de a-și croi o viață mai bună. Aici muncește în diferite locuri pentru a sprijinii financiar familia, în paralel urmând liceul și continuând să cânte la chitară. Își lasă părul lung (în comparație cu standardele vremii) și perciunii să crească, ceea ce îl face să se distingă de ceilalți adolescenți. Participă la un concurs de talente, unde, cântând la chitară într-un stil considerat dur și agresiv, primește mai multe aplauze decât toți ceilalți, câștigând premiul întâi.

După absolvirea liceului, muncește în diferite fabrici din oraș, iar în 1953 înregistrează primul demo la Memphis Recording Service (mai târziu cunoscut sub numele de Sun Studio) contra sumei de patru dolari. Acesta conține piesele My Happiness și That’s When Your Heartaches Begin și este făcut cadou mamei sale. La începutul anului 1954 înregistrează un al doilea demo la același studio, iar în data de 5 iulie ,la sugestia patronului – Sam Phillips – înregistrează o serie de cinci single-uri printre care și celebrul That’s All Right alături de Scotty Moore (chitară) și Bill Black (bas). Alături de aceștia obține contracte în mici cluburi din Sud continuând totodată să lucreze și la Crown Electric. După ce este respins la preselecția pentru Grand Ole Opry fiind îndrumat de organizatori să se întoarcă la slujba sa de conducător de camioane, i se oferă un contract pe un an de zile pentru a cânta în fiecare săptămână în cadrul programului Louisiana Hayride realizat de KWKH Radio, principalul concurent al Grand Ole Opry. Aici îl întâlnește pe Tom Parker (care se autointitula „Colonelul”), promotor și manager cu care în 1955 va semna un contract.

În noiembrie 1955, Elvis semnează cu RCA Records, Colonel Parker negociind vânzarea tuturor înregistrărilor făcute la Sun Studio de către interpret contra imensei (în acele vremuri) sume de 40.000 de dolari plus un bonus de 5.000 de dolari pentru Presley. Cele cinci single-uri au fost relansate de către RCA, Elvis devenind cel mai mediatizat nou interpret din industria muzicală. Pe 10 ianuarie 1956, Elvis participa la o sesiune de înregistrări în studioul RCA din Nashville alături de grupul back in vocals Jordanaires, unde printre alte piese va înregistra și Heartbreak Hotel

Single-ul Heartbreak Hotel / I Was The One este promovat de RCA și a fost vândut în peste 300.000 de exemplare numai în primele trei săptămâni, fiind și primul single al lui Elvis ce va înregistra vânzări de peste un milion de exemplare, aducându-i interpretului primul disc de aur.

Timp de 22 de ani, Regele Rock-and-Roll-ului s-a pus în slujba muzicii și a celor din jurul său. 31 de filme și 2 documentare, 64 de albume de studio sau live, 149 de single-uri și nenumărate concerte; acestea sunt doar câteva din cifrele ce pot caracteriza o carieră fantastică, din care puține realizări lipsesc. Poate doar un turneu în Europa, Asia sau Australia dar până la urmă și acestea au fost realizate: în 1997, cu ajutorul tehnologiei s-a pus în scena un concert extraordinar numit Elvis in Concert ’97 în Memphis la Mid-South Colloseum. Elvis a fost acompaniat de peste 30 dintre foștii săi colegi de turnee împreuna cu Orchestra Simfonica din Memphis. Ulterior, în 1999 a avut loc un turneu și în Europa.

Sute de discuri de aur sau platină primite pentru numărul record de discuri vândute (peste un miliard), 14 nominalizări la premiile Grammy, dintre care trei câștigate (pentru albumul How Great Thou Art – 1967, albumul He Touched Me – 1972 și pentru înregistrarea live a cântecului How Great Thou Art – 1974), premiul pentru întreaga carieră decernat la vârsta de numai 36 de ani sau primirea din partea United States Junior Chamber of Commerce în 1971 a titlului de Unul dintre cei zece cei mai merituoși tineri ai națiunii sunt numai câteva din onorurile pe care le-a primit Elvis Presley.

Postmortem, în 1984 i s-a decernat de către Blues Fundation din Memphis premiul W.C. Handy pentru păstrarea în viață a blues-ului în muzica sa. În 1986 a fost în primul grup de cântăreți ce a intrat în Rock-and-Roll Hall of Fame, iar în 1998 a fost introdus în Country Music Hall of Fame. În 2001, odată cu intrarea sa în Gospel Music Hall of Fame, Presley a devenit singurul interpret membru al tuturor celor trei anuale. În 1992, Serviciul Poștal American a anunțat că imaginea lui Elvis va apărea pe un timbru poștal comemorativ. Acesta a fost lansat pe 8 ianuarie 1993 și îl înfățișează pe Regele Rock-and-Roll-ului în postura tânărului cântăreț de la mijlocul anilor 1950.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare