7 decembrie, Sfânta Muceniță Filofteia: Sărbătoare cu cruce roșie în calendarul ortodox
Sâmbătă, 7 decembrie 2024, Biserica Ortodoxă o prăznuiește pe Sfânta Muceniță Filofteia, o sfântă mai puțin cunoscută, dar cu o viață impresionantă și o poveste de sacrificiu.
Filofteia a trăit în secolul al XIII-lea, în sudul Dunării, însă nu se știe cu exactitate dacă era româncă sau bulgăroaică. Numele său, provenind din limba greacă, înseamnă “iubitoare de Dumnezeu”. Ea a fost cunoscută pentru mila sa față de oamenii sărmani, iar acest comportament i-a adus o soartă tragică. La vârsta de doar 12 ani, a fost ucisă de propriul tată.
Moaștele Sfintei Filofteia au fost aduse la Curtea de Argeș la sfârșitul secolului al XIV-lea și au rămas acolo până în 1893, când au fost mutate din cauza stării avansate de degradare a bisericii. În timpul Primului Război Mondial, moaștele au fost transferate în București, dar, după război, au fost readuse la Curtea de Argeș. În prezent, ele se află în paraclisul Mănăstirii Curtea de Argeș.
Deși moaștele au fost puse sub protecția domnitorului Mircea cel Bătrân, abia în anul 1950, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a hotărât să generalizeze cultul Sfintei Filofteia. De asemenea, tradiția populară o numește „Poitra lui Nicolae”.
Sfânta Filofteia este un simbol al jertfei și al iubirii necondiționate față de semeni, iar în fiecare an, pe 7 decembrie, este sărbătorită în toată țara.