7 noi proiecte câștigate de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș

UMFST. Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș a câștigat, recent, în cadrul unei competiții naționale, șapte noi proiecte în valoare de peste 2.200.000 lei, finanțate de Ministerul Educației Naționale din Fondul de Dezvoltare Instituţională destinat universităţilor de stat – FDI 2024.
Competiția a fost coordonată de Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS) care a evaluat și selectat proiectele depuse de universităţi.
Proiecte câștigate de UMFST G.E. Palade Târgu Mureș:
Rolul tehnologiilor moderne în promovarea incluziunii sociale a studenților din Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” – lnTechConnect: Bridging Social Divides. Director de proiect: Lector. univ. dr. Andreea Ban
Stimularea internaționalizării și promovarea diversității: direcții cheie pentru o universitate relevantă academic și responsabilă față de societate. Director de proiect: Prof. univ. dr. Angela Borda
Extinderea Impactului Educațional și Științific al Grădinii Botanice Universitare din cadrul UMFST G.E. Palade Târgu Mureș. Director de proiect: Prof. univ. dr. Corneliu Tanase
Creșterea calității procesului educațional prin metode digitale inovative de învățare și evaluare în învățământul universitar din UMFST Târgu Mureș – QUALITY ACADEMIC. Director de proiect: Prof. univ. dr. Oana Mărginean
Excelența în cercetare prin inovare, modernizarea infrastructurii în vederea asigurării vizibilității și sustenabilității UMFST în comunitatea academică internațională. Director de proiect: Prof. univ. dr. Claudia Bănescu
Student GO PRO prin programe de studii performante și competențe profesionale evaluate cu reprezentanți ai angajatorilor prin modele digitale inovative implementate în UMFST. Director de proiect: Conf. univ. dr. Daniela Ștefănescu
Educație, mentorat, acces și incluziune pentru studenții cu dizabilități – EMBRACE UMFST. Director de proiect: Prof. univ. dr. Mihaela Kardos
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare