A început Pelerinajul la Sfânta Parascheva la Iași: peste 350.000 de credincioși așteptați la moaște

PELERINAJ. A început cel mai mare și așteptat pelerinaj din România, dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva. Anul acesta, organizatorii se așteaptă să primească în jur de 350.000 de credincioși la racla cu moaștele Sfintei. Racla a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană din Iași, marcând începutul evenimentului.
De dimineață, zeci de autocare cu sute de pelerini din întreaga țară au sosit la Iași pentru a se ruga la moaștele Sfintei Parascheva. Tradițional, cei mai mulți pelerini vin din Voluntari, județul Ilfov.
Dacă anul trecut unii credincioși au așteptat ore întregi la coadă pentru a ajunge la raclă, anul acesta, mulți speră la o organizare mai rapidă. Tinerii sunt, de asemenea, prezenți, rugându-se pentru bunăstarea familiilor lor.
Chiar dacă pelerinajul abia a început, aglomerația nu a lipsit încă din primele ore ale dimineții.




